Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a transmis Comisiei juridice a Senatului o simulare privind potenţialii beneficiari ai proiectului de Lege al graţierii, potrivit căreia ar urma să iasă din închisori între 888 şi 2.765 de deţinuţi, în funcţie de diferitele propuneri aduse actului normativ, în varianta propusă de Şerban Nicolae urmănd să fie graţiaţi şi 246 de condamnaţi pentru fapte de corupţie.
Potrivit simulării transmise de ANP, dacă proiectul de lege al graţierii ar fi adoptat în forma Guvernului, ar ieşi din penitenciare 1.190 de deţinuţi. Dintre aceştia, 1.145 ar fi persoane condamnate la pedeapsa închisorii şi/sau sancţionaţi cu o măsură educativă privativă de libertate, iar 45 ar intra sub incidenţa prevederii potrivit căreia femeilor însărcinate şi unicilor întreţinători de familie care au în grijă minori de până în 14 ani le-ar fi graţiată jumătate din pedeapsă.
În varianta în care s-ar merge pe forma propusă de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), ar fi graţiaţi 945 de condamnaţi, dintre care 71 ar fi femei însărcinate sau unici întreţinători de familie.
În forma propusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ar ieşi din închisori 888 de deţinuţi, cel mai mic număr de beneficiari ai legii dintre toate variantele propuse.
Potrivit formei înainte de Parchetului General, ar fi 974 de beneficiari ai Legii graţierii, în vreme ce conform propunerii Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), ar exista 899 de graţiaţi.
Un număr de 1.375 de deţinuţi ar urma să iasă din închisori dacă legea graţierii ar fi adoptată cu amendamentele propuse de senatorul PSD Liviu Brăiloiu.
Cel mai mare număr de beneficiari ai actului normativ ar fi în varianta propusă de senatorul social-democrat Şerban Nicolae. Astfel, dacă amendamentele acestuia ar urma să fie adoptate, din închisori ar urma să iasă nu mai puţin de 2.765 de deţinuţi. Dintre aceştia, 895 ar fi persoane cu pedepse de până la trei ani, inclusiv; 702 persoane cu pedepse de până la şapte ani a căror executare a început, iar restul rămas de executat este de până la trei ani inclusiv; 236 de persoane cu pedepse de până la şapte ani, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani; 410 persoane care mai au de executat trei pătrimi din restul rămas din pedepsele de până la zece ani, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este de până la patru ani; 132 de persoane care mai au de executat jumătate din restul rămas din pedepsele de până la zece ani, a căror executare a început, iar restul rămas de executat este mai mare de patru ani; 345 de persoane sancţionate cu măsura internării într-un centru educativ.
ANP face precizarea că, potrivit propunerii lui Şerban Nicolae, ar urma să iasă din închisori şi 246 de persoane care au fost condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Potrivit documentului trimis la Comisia juridică a Senatului, în perioada ianuarie 2016 – martie 2017 au intrat în închisori 17.016 persoane şi au ieşit 18.109.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.