Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că proiectul pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ prevede 2.000 de lei pe lună pentru cadrele didactice şi 1.500 de lei pe lună pentru personalul nedidactic. El a menţionat că impactul bugetar ar fi de aproximativ 500 de milioane de lei până la sfârşitul anului, iar banii ar putea proveni fie din fonduri europene, fie din economiile guvernamentale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Decizia celor care au iniţiat acest proiect a fost ca cadrele didactice să beneficieze de un stimulent de 2.000 de lei lunar, iar personalul didactic auxiliar şi personal nedidactic, 1.500 de lei lunar. Menţionez faptul că de aceste stimulente vor beneficia şi cei care vor face cursurile fizic la şcoală, dar şi cei care vor face cursurile online. Explicaţia este una foarte simplă, Guvernul a eşuat în a pune la dispoziţia dascălilor instrumentele necesare pentru începere în siguranţă a anului şcolar, iar în regim de urgenţă credem că dascălii, dar şi personalul auxiliar au nevoie de aceste stimulente pentru a-şi achiziţiona până la urmă acele rechizite de care au nevoie, pentru a-şi asigura dezinfectanţii, măştile”, a declarat Alfred Simonis.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a precizat că un profesor care predă câteva ore are nevoie de mai multe măşti de protecţie pe zi, iar cei care predau online trebuie să facă cursuri de instruire. 
 
"Gândiţi-vă că un profesor care predă câteva ore are nevoie de câteva măşti pe care Guvernul nu le-a pus la dispoziţie, cursuri de instruire pentru cei care fac pregătirea online şi multe alte cheltuieli de care dascălii, profesorii au nevoie, iar acest guvern a eşuat cum eşuează pe fiecare domeniu din România”, a spus liderul deputaţilor PSD. 
 
El a precizat că la un prim calcul impactul bugetar pentru o asemenea măsură este în jur de 500 de milioane de lei, iar banii ar putea proveni din fonduri europene sau din economiile guvernamentale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.