Municipiul Sibiu găzduieşte, în 9 mai, summitul Uniunii Europene la care sunt aşteptaţi 28 de şefi de state şi de guverne, reprezentând fiecare dintre statele membre. Vor fi în oraş mai mulţi preşedinţi, premieri şi cancelari, alături de conducerea Parlamentului European şi a Comisiei Europene. Pregătirile au început de mai mult de un an, iar măsurile de securitate care s-au luat sunt fără precedent. Pe lângă acţiuni despre care nu vorbeşte nimeni în mod public, au fost închise străzi, parcări, a fost restricţionat traficul pe zeci de străzi, iar în ziua reuniunii nici măcar traficul pietonal nu este permis în centrul Sibiului. Toate unităţile de cazare din oraş şi împrejurimi sunt ocupate cu participanţi la eveniment, în timp ce principalii lideri politici stau la singurul hotel de cinci stele din oraş. Doi dintre politicieni vin la SIbiu cu animalele de companie, acestea având camere rezervate separat în hotel.
Primăria municipiului Sibiu a anunţat că, din noaptea de duminică spre luni, au început lucrările de amenajare a culoarului de deplasare, între Aeroportul Internaţional Sibiu şi Piaţa Unirii, a delegaţiilor participante la Summit.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Lucrările se vor desfăşura pe cât posibil pe timpul nopţii, pentru a nu afecta circulaţia în timpul zilei. Acest culoar se va amenaja prin delimitarea a două benzi de circulaţie din cele patru disponibile cu ajutorul unor parapeţi din material plastic. Până în data de 9 mai participanţii la trafic vor putea utiliza toate cele patru benzi, inclusiv acest culoar, restricţiile de circulaţie urmând să se instituie doar în data de 9 mai, între orele 6.00 şi 20.00”, au transmis reprezentanţii Primăriei Sibiu.
Potrivit acestora, în 9 mai, circulaţia rutieră nu se va închide pe traseul de deplasare al delegaţiilor, însă sibienii sunt rugaţi, în măsura în care este posibil şi în funcţie de direcţia de deplasare, să aleagă rute ocolitoare pentru a evita blocajele în trafic.
”Participanţii la trafic sunt rugaţi să circule cu atenţie sporită, respectând semnalizarea temporară şi indicaţiile poliţiştilor aflaţi în zonă. Vă mulţumim pentru înţelegerea pe care o acordaţi pentru ca acest eveniment la cel mai înalt nivel să fie găzduit în bune condiţii de oraşul nostru”, au mai transmis reprezentanţii Primăriei Sibiu.
Restricţii pe zeci de străzi, inclusiv pentru riverani
Încă de la începutul lunii mai, municipalitatea a anunţat progresiv tot mai multe restricţii în oraş.
Traficul auto va fi restricţionat, în perioada 8 mai, ora 22.00 – 9 mai, ora 20.00, pe următoarele străzi, cu excepţia riveranilor: str. A. Xenopol, str. Mitropoliei, str. Centumvirilor, str. Al. Odobescu, str. Ocnei, str. A. Iancu, str. Gen. Magheru (tronsonul Filarmonicii – Constituţiei), str. Felinarului, Pasajul Şcolii, str. Manejului, str. Filarmonicii, str. Tribunei, str. Azilului.
Circulaţia auto va fi închisă, în perioada 8 mai, ora 22.00 – 9 mai, ora 20.00, pe următoarele străzi, inclusiv pentru riverani: str. Gheorghe Lazăr, str. Arhivelor, str. Gen. Magheru (tronsonul dintre Filarmonicii şi Piaţa Mare).
Piaţa Unirii, pe tronsonul dintre strada Andrei Şaguna şi str. N. Bălcescu, se va închide traficului auto începând din 8 mai, ora 18.00 şi se va redeschide în data de 9 mai, ora 20.00.
”Sibienii, persoane fizice şi juridice (inclusiv instituţii), care deţin abonamente de rezident, pentru parcările de pe străzile cu restricţii, pot folosi orice altă parcare publică stradală, cu plată, din Sibiu gestionată de administraţia locală, cu excepţia parcărilor zonale Cazarma 90 şi Parcarea Teatrului. În plus, pentru buna desfăşurare a summit-ului este necesară instituirea unor măsuri de securitate prin restricţionarea traficului pietonal doar în data de 9 mai, între orele 6.00 şi 22.00, în câteva zone din centrul oraşului. Măsurile adoptate, normale şi necesare, sunt gândite astfel încât viaţa comunităţii să decurgă firesc, în condiţiile unui astfel de eveniment”, a mai transmis Primăria Sibiu.
Accesul pietonal pe următoarele străzi şi în următoarele pieţe va fi posibil doar pentru riverani: Cetăţii, între intersecţia str. Cetăţii - Nicolae Bălcescu şi ieşirea din parcarea “Cazarma 90”, A.D. Xenopol, Mitropoliei, Centumvirilor, Al. Odobescu, Ocnei, Tribunei, Gh. Lazăr, între str. Timotei Popovici şi Ghe. Magheru.
De asemenea, este restricionat traficul în pieţele centrale unde se află sediul Primăriei Sibiu, clădire care va găzdui întâlnirea şefilor de state şi de guverne. În Piaţa Mare, pe str. Samuel von Brukenthal şi în Piaţa Mică accesul pietonal va fi restricţionat începând din data de 8 mai, ora 6.00, până în data de 9 mai, ora 20.00.
”Cei domiciliaţi în aceste zone vor avea acces la proprietăţi în baza documentelor de identitate însoţite de ecusonul nominal de acces. Angajaţii societăţilor comerciale din aceste zone vor avea acces la locul unde îşi desfăşoară activitatea în baza unui ecuson nominal de acces şi a unui document de identitate. Turiştii cazaţi în unităţile hoteliere din aceste zone vor avea acces la locul de cazare în baza unui ecuson nominal de acces şi a unui document de identitate. Sibienii au acces pietonal, parţial, în zona centrală, str. N.Bălcescu şi Piaţa Mare, Parcul Bulevard, Piaţa Unirii – între străzile Andrei Şaguna şi N.Bălcescu, după ce vor fi verificaţi în filtrele de securitate amplasate în zonă”, au mai transmis autorităţile din Sibiu.
Încă din 4 mai, Primăria Sibiu adeschis un call center non-stop şi a creat o secţiune pe site-ul propriu în care pot fi consultate toate informaţiile despre străzi şi parcări închise, dar şi despre rutele deviate ale mijloacelor de transport în comun.
Sistem de supraveghere video în valoare de peste 12 milioane de lei
Pentru securitatea participanţilor la summit, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu au decis că este nevoie de instalarea unui sistem de supraveghere video. Primăria Sibiu a derulat procedura, fondurile fiind alocate de la bugetul de stat.
Contractul a fost semnat în 4 martie 2019 cu Regia Autonomă Rasirom Bucureşti, la o valoare de 12,17 milioane lei fără TVA. Proiectul a presupus instalarea de camere de supraveghere video în principalele zone publice ale oraşului şi pe cele mai importante artere, precum şi alte echipamente conexe. Câte astfel de camera de supraveghere au fost achiziţionate, unde au fost amplasate, dar şi unde este centrul de comandă sunt informaţii clasificate, pe care oficialii nu le-au făcut publice.
De altfel, foarte puţine informaţii au fost transmise în legătură cu măsurile luate pentru suguranţa participanţilor la summit. Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe, iar măsurile de securitate sunt asigurate în sistem integrat de Comitetul Interministerial pentru Securitate ”ROMÂNIA–UE 2019”, format din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP).
Începând de luni, ora 17.00, dispozitivele MApN, MAI, SRI, STS, SIE şi SPP, care vor asigura securitatea şefilor de stat şi de guvern, precum şi a oficialilor europeni, vor fi instalate gradual.
”Decizia a fost luată pentru ca activităţile cotidiene ale comunităţii să decurgă normal. Măsurile au fost astfel dimensionate încât să permită păstrarea unui climat de securitate normal şi necesar pentru importanţa şi amploarea unui astfel de eveniment”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Comitetul Interministerial pentru Securitate ”ROMÂNIA–UE 2019”.
Tot din cauza summitului, elevii şi studenţii din Sibiu au vacanţă şi în această săptămână, toate unităţile de învăţământ fiind închise.
Hotel de cinci stele pentru liderii europeni
Liderii politici care vor participa la summit vor fi cazaţi la singurul hotel de cinci stele din municipiul Sibiu, situat în Pădurea Dumbrava.
Întreg hotelul a fost rezervat pentru eveniment, iar camerele sunt verificate amănunţit de către oficialii SPP care le păzesc sau le predau serviciilor de securitate ale liderilor găzduiţi în fiecare apartament.
Nici de la hotel nu sunt oferite publicului prea multe informaţii, clădirea transformându-se într-o adevărată fortăreaţă. Potrivit unor surse, doi dintre liderii europeni care participă la eveniment vin la Sibiu cu animalele de companie. Două camere au fost rezervate special pentru câinii pe care politicienii îi aduc cu ei la summit.
Aceleaşi surse spun că, cel mai probabil, apartamentul prezidenţial va fi folosit de cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
În afara oficialilor europeni, vor fi la Sibiu, în 9 mai, 400 de invitaţi de rang înalt şi aproape o mie de interpreţi şi jurnalişti care vor relata evenimentul. Toate spaţiile de cazare din oraş sunt ocupate de persoane care participă la desfăşurarea evenimentului.
În zona centrală a municipiului Sibiu au fost amplasate corturi uriaşe. În unele dintre ele vor fi amenajate cabine pentru interpreţi, iar în altele, centre de presă, săli de conferinţă, spaţii tehnice şi puncte de control acces.
Provocare uriaşă pentru autorităţile din Sibiu
Nu doar asigurarea securităţii la summit a presupus măsuri speciale. O atenţie sporită a fost acordată de autorităţile locale pentru asigurarea asistenţei medicale.
Spitalul Judeţean Sibiu a făcut în ultimul an numeroase investiţii şi reparaţii la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar Ministerul Sănătăţii a alocat aparatură şi fonuri suplimentare pentru unitatea medicală.
Cu toate acestea, numărul mare de persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale pe durata reuniunii a impus instalarea a trei spitale de campanie în oraş. De asemenea, vor fi în alertă spitalele de la Târgu Mureş, Cluj şi Bucureşti, în eventualitatea unor urgenţe medicale.
Managerul Spitalului Judeţean Sibiu, Cornel Benchea, a precizat că un avion medical va fi în permanenţă pregătit pe Aeroportul Sibiu şi va putea duce în Germania orice persoană care ar avea nevoie de îngrijiri speciale.
Necesarul de personal şi autospeciale sanitare va fi asigurat din judeţele limitrofe.
De altfel, nu doar personal medical vine la Sibiu din judeţele învecinate. Pe durata summitului, sunt prezenţi la Sibiu din alte zone poliţişti, jandarmi, militari, pompieri. Vor fi pregătite în orice moment efective suplimentare ale societăţilor de furnizare a gazului, curentului şi apei.
Preşedintele Klaus Iohannis, gazda evenimentului
Summitul va fi găzduit de Klaus Iohannis, preşedintele României, statul care deţine în prezent preşedinţia Consiliului. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. De asemenea, vor fi prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
Liderii UE vor discuta despre următoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024 şi vor schimba opinii cu privire la provocările şi priorităţile UE în perspectiva următorilor ani.
Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de către Consiliul European şi se axează pe cinci domenii prioritare: locuri de muncă, creştere economică şi competitivitate; autonomizarea şi protejarea cetăţenilor; politicile privind energia şi clima; libertate, securitate şi justiţie, dar şi UE ca actor mondial puternic.
Viitorul Uniunii Europene, în special în contextul Brexit, va fi dezbătut de către şefii de stat şi de guverne.
Potrivit programului preliminar publicat de MAE, joi, între 11.45 şi 12.30 are loc primirea invitaţilor de către preşedintele Iohannis, iar apoi se desfăşoară sesiunea plenară. Ulterior, şefii de stat şi guverne vor participa la un dejun de lucru.
Fotografia oficială se va face pe un podium special amenajat în acest sens în Piaţa Mare a oraşului, iar la ora 18.00 va avea loc conferinţa de presă la care vor participa reşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Ziua se va încheia cu o recepţie, dar şi cu un concert în Piaţa Mare.
„Va fi o zi istorică pentru Sibiu, oraşul nostru fiind pentru scurt timp Capitala Europei. Ne dorim ca sibienii să se apropie de această sărbătoare aşa cum le place: prin evenimente în centrul Sibiului. Junii vor face spectacol pe scena din Piaţa Mare începând cu ora 20.00, iar Delia, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români ai momentului, va anima şi va colora finalul unui 9 mai de poveste” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.