Senatorul PSD de Caraş-Severin Ioan Chisăliţă a fost chemat, marţi, la DNA Timişoara, pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Senatorul Ioan Chisăliţă s-a prezentat, marţi, la DNA Timişoara, din nou, după ce în urmă cu o săptămână a fost audiat în dosarul şpăgilor adunate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara pentru PSD Arad. De data aceasta, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă calitatea de inculpat. 
 
Potrivit anchetatorilor, senatorul Chisăliţă este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
La DNA Timişoara sunt aşteptaţi şi alţi parlamentari vizaţi în ancheta procurorilor anticorupţie.
 
Vineri, la DNA Timişoara au fost audiaţi deputatul Luminiţa Jivan, fostul ministru al Apărării şi vicepremier Mihai Fifor, dar şi fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc. Aceştia au fost citaţi deocamdată ca martori în dosar.
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă, marţi, contestaţia depusă de DNA la măsurile dispuse în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara. Trei dintre inculpaţi au fost plasaţi sub control judiciar, iar cinci au fost puşi în libertate.
 
DNA a contestat măsurile dispuse anterior de magistraţii ICCJ, respectiv control judiciar faţă de Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian Ilie şi punerea în libertate a inculpaţilor Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, Pascu Patriciu-Mirel, Băeţan Vasile-Alin şi Stoenescu Anca-Patricia.

Cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. Primul vizează ”protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).

”În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi „protecţie”, în perioada 2016 - noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, a transmis DNA.

Al doilea palier a vizat modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani.

”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie,  Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.

”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, a mai precizat DNA.

”De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”, au transmis procurorii.

Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la  inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia.
Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin.

”De menţionat, este faptul că inculpata Stoenescu Anca Patricia, în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, ar fi dispus, din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale, eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului”, a mai transmis DNA.

La comiterea infracţiunilor ar fi participat şi alte persoane, au mai transmis procurorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.