Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că s-a stabilit desemnarea lui Carmen Mihălcescu drept preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, fiind trimise la Comisia juridică solicitări privind încetarea de drept a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea precum şi a celui de preşedinte al Camerei. Liderul PSD Vrancea Marian Oprişan a declarat mrţi, după şedinţa conducerii PSD, că alegerile le-a pierdut PSDragnea şi că acum e un alt PSD. El a prcizat că discuţia despre justiţie în PSD a încetat."Alegerile le-a pierdut PSDragnea, acum e un alt PSD", a afirmat Oprişan. El a spus că social- democraţii au înţeles mesajul transmis de alegători la alegrile europarlamentare, înclusv de diaspora, faţă de care "PSD a greşit". Oprişan a precizat că de acum PSD va fi orientat către problemele cetăţenilor.Premierul Viorica Dăncilă a precizat, marţi, la sosirea la Parlament pentru şedinţele PSD, că va face declaraţii la final pentru că nu este adepta ca preşedintele partidului să ia singur deciziile şi a respins soluţia alegerilor anticipate. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că Liviu Dragnea a fost condamnat printr-o decizie politică şi că nu vrea să vadă colegi care se delimitează de el. Ştefănescu a mai spus că este necesară organizarea rapidă a unui congres al partidului. Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că PSD a pierdut alegerile din cauza acţiunilor lui Liviu Dragnea, că partidul nu trebuie să cedeze guvernarea până la alegerile parlamentare din 2020 şi că PSD arată „mai frumos” fără Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
- Vasilescu: Carmen Mihălcescu, desemnată preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că s-a stabilit desemnarea lui Carmen Mihălcescu drept preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, fiind trimise la Comisia juridică solicitări privind încetarea de drept a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea precum şi a celui de preşedinte al Camerei.

Carmen Mihălcescu a fost desemnată preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, până la alegerea unui preşedinte, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a spus că s-a decis trimiterea la comisia juridică a solicitărilor PNL şi USR pentru constatarea încetării mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea şi a celui de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Comisia juridică urmează să întocmească un proiect de hotărâre de vacantare a locului de deputat şi de vacantare a funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, să retrimită Biroului permanent care va fi convocat de îndată pentru a convoca plenul Camerei Deputaţilor", a spus Vasilescu.

- Oprişan: Alegerile le-a pierdut PSDragnea, acum e un alt PSD/ Discuţia despre justiţie în PSD a încetat

Liderul PSD Vrancea Marian Oprişan a declarat mrţi, după şedinţa conducerii PSD, că alegerile le-a pierdut PSDragnea şi că acum e un alt PSD. El a precizat că discuţia despre justiţie în PSD a încetat.

"Alegerile le-a pierdut PSDragnea, acum e un alt PSD", a afirmat Oprişan, adăugând că social- democraţii au înţeles mesju transmis de alegători la alegrile europarlamentare, înclusv de diaspora, faţă de care "PSD a greşit".

El a precizat că de acum PSD va fi orientat către problemele cetăţenilor.

În ceea ce priveşte justiţia, Oprişan a ţinut să sublinieze că "discuţia despre justiţie în PSD a încetat" şi că justiţia trebuia să fie indepenndentă.

 - Firea: Cred că este normal ca oamenii decenţi şi care nu au făcut compromisuri atât de mari să contribuie la regenerarea partidului

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, crede că în PSD lumea este bulversată atât din cauza rezultatului înregistrat la alegerile europarlamentare, cât şi de condamnarea la închisoare a lui Liviu Dragnea şi susţine că în această stare de bulversare este normal ca oamenii decenţi şi care nu au făcut compromisuri atât de mari să contribuie la regenerarea partidului. Firea spune că nu vrea să candideze nici la şefia PSD, nici la alegerile prezidenţiale, precizând că îl susţine pe Paul Stănescu pentru funcţia de preşedinte executiv interimar.

Firea a declarat, marţi, că doreşte să aibă o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, legat de problemele cu care se confruntă Bucureştiul.
 
"Vom aprofunda problemele grave cu care se confruntă Bucureştiul, Primăria Capitalei. Am semnalat de multe ori s-au tăiat mulţi bani la sfârşitul anului trecut - 500 milioane de lei şi în fiecare lună din ianuarie până acum câte încă 100 de milioane de lei. Suntem într-o situaţie dificilă cu plăţile pentrui spitale, pentru subvenţia la Radet şi Elcen şi pentru marile şantiere ale Capitalei", a declarat Firea. 
 
Ea a mai spus că va discuta cu premierul şi despre faptul că luni a fost oprită apa caldă în sectoarele 2, 3 şi 4 şi că a făcut plângere penală împotriva celor care au luat această decizie, precizând că este un act de sabotaj la adresa cetăţenilor. 
 
Firea a mai declarat că nu doreşte să candideze la şefia PSD deşi mai mulţi colegi i-au cerut acest lucru.
 
"Au fost colegi care mi-au spus că aş fi cea mai potrivită şi că ar trebui să îmi asum această poziţie foarte dificilă într-un moment greu al PSD, în care mulţi fug de PSD pentru că ei consideră că partidul a ajuns la un scor foarte mic. Ştiţi cum e, când eram preşedinte la PSD Bucureşti, chiar dacă interimar - că aşa s-a dorit să fiu ţinută, cu pisica ridicată, interimar - în Bucureşti PSD a câştigat aproape 45 la sută, şapte primari, printre care şi primarul general, majoritatea în Consiliul General şi consiliile locale. Acum, pe alte conduceri, PSD a ajuns în Bucureşti la 20 la sută. (...) Nu voi candida nici la Congres, dacă se va pune problema”, a explicat Firea.
 
Ea a mai afirmat că îl susţine pe Paul Stănescu pentru funcţia de preşedinte executiv interimar.
 
"Sunt un om de echipă, nu îmi doresc acest lucru, statutar e normal ca doamna Viorica Dăncilă să preia ca preşedinte executiv interimatul de preşedinte, susţin cu toată tăria pentru poziţia de preşedinte executiv interimar pe domnul Paul Stănescu”, a precizat primarul Capitalei.
 
Gabriela Firea a exclus şi o candidatură la prezidenţiale, aşa cum sugerase Liviu Dragnea duminică seara.
- „Deciziile le luăm în cadrul forurilor statutare. Nu sunt adepta ca decizia să fie luată doar de preşedintele partidului”, a declarat Dăncilă.
 
Întrebată dacă alegerile anticipate reprezintă o variantă, Viorica Dăncilă a replicat: „Nu, nu este o variantă”.
 
Viorica Dăncilă nu a făcut alte declaraţii.
 
Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că PSD a pierdut alegerile din cauza acţiunilor lui Liviu Dragnea, că partidul nu trebuie să cedeze guvernarea până la alegerile parlamentare din 2020 şi că PSD arată „mai frumos” fără Dragnea.
 
Întrebat dacă intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă, Oprişan a declarat: „Ştiţi cum e. Politicienii au o carieră şi au un parcurs. Eu zic că în principiu în raniţa fiecărui soldat poate să stea bastonul de mareşal. (...) Nu putem discuta despre acest lucru în acest moment. Nu vorbim acuma despre alegeri prezidenţiale”.
 
„Au fost alegeri europarlamentare în România şi populaţia ţării a decis aşa cum ştiţi, deci situaţia e împărţită, dar mandatul primit de PSD în 2016 pentru guvernare ţine 4 ani. Când vor fi alegeri parlamentare, în 2020, atunci o să avem altă situaţie. Alegeri anticipate este exclus pentru că pe mecanismul constituţional românesc este aproape imposibilă declanşarea unei asemenea acţiuni”, a mai declarat Oprişan.
 
Întrebat cine ar trebui să ia locul lui Liviu Dragnea, Oprişan a răspuns: „Cel mai bun coleg dintre noi, în cadru statutar şi la congres”.
 
El a spus că e prematur să spună dacă îşi va depune candidatura la congres.
 
„N-am pierdut eu alegerile la Focşani şi nici în judeţul Vrancea, le-a pierdut PSD-ul lui Liviu Dragnea. Alegerile în România au fost pierdute cât se poate de clar pe acţiunile lui Liviu Dragnea, asupra cărora eu am avut poziţii divergente permanent”, a mai declarat liderul PSD Vrancea.
 
În legătură cu faptul că nu a semnat scrisoarea prin care unii lideri PSD au cerut demisia lui Dragnea la un moment dat, Oprişan a spus: „Mi-a fost mai dragă stabilitatea partidului şi solidaritatea din interiorul PSD decât... Dragnea nu era o miză la acel moment”.
 
Întrebat cum arată PSD fără Liviu Dragnea, Oprişan a afirmat: „Arată mai frumos”.
 
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, susţine că, pe conjunctura legislativă existentă, în ţara noastră nu vor exista niciodată alegeri anticipate.
 
Negoiţă a fost întrebat, marţi, înainte de a intra la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, dacă la întâlnirea de luni seara de la hotelul său dintre mai mulţi membri PSD s-a discutat şi posibilitatea ca Marian Oprişan să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, el spunând: "Nu s-a discutat despre domnul Oprişan nimic". 
 
Întrebat dacă PSD ar trebui să iasă de la guvernare, primarul Sectorului 3 a răspuns: "Opinia mea personală mi-am exprimat-o ieri, nu am nicio rezervă. (...) Nu am fost suficient de clar? Am fost foarte clar ieri”. 
 
El crede că nu pot fi organizate alegeri anticipate în România. 
 
"Să fim realişti, în România pe conjunctura legislativă existentă nu vor exista alegeri anticipate niciodată", a mai spus Negoiţă.
 
Întrebat dacă va cere demisia Guvernului Dăncilă în şedinţă, Liviu Negoiţă a spus: "Am făcut-o ieri".
 
Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, propune organizarea de alegeri anticipate cât mai curând, având în vedere că există contestare din partea opoziţiei şi a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de guvernarea social-democrată. El crede că astfel s-ar putea lămuri cât din votul pentru alegerile europarlamentare a fost pentru Parlamentul European şi cât împotriva guvernării sau a lui Liviu Dragnea. "Sunt anumite impedimente la această soluţie, dar să vedem cum le putem depăşi pentru că însuşi preşedintele, liderii opoziţiei solicită intempestiv acest lucru", spune el.
 
Buzatu a declarat, marţi, înaintea şedinţei Biroului Permanent al PSD, că în partid există un curent care doreşte rămânerea la putere, altul care crede că trebuie renunţat la guvernare, el propunând o a treia cale, şi anume alegeri anticipate.
 
"Eu sunt adeptul celei de-a treia soluţii, în sensul că există un grad foarte mare de contestare din partea opoziţiei, există o poziţie netă şi făţişă a preşedintelui Iohannis faţă de guvernarea PSD, există şi un vot popular, care sigur e foarte greu să decelăm cu exactitate cât a fost dat pentru europarlamentare, cât a fost dat împotriva guvernării, cât a fost dat împotriva persoanei Dragnea. Atunci, pentru a lămuri lucrurile, cred că ar trebui să mergem către alegerile anticipate. În cele mai rapid mod posibil pentru a nu da posibiltatea acelora care sigur contestând vehement guvernarea PSD nu doresc cu adevărat să-şi asume sarcina de guvernanţi", a afirmat Buzatu.
 
Atunci când un jurnalist i-a spus că în ultimele şase luni de mandat ale preşedintelui nu pot fi organizate alegeri anticipate, liderul PSD Vaslui a răspuns: "Sunt anumite impedimente la această soluţie, dar să vedem cum le putem depăşi pentru că însuşi preşedintele, liderii opoziţiei solicită intempestiv acest lucru. Ideea de a forma un guvern care apoi să fie susţinut punctual de către PSD este o idee păguboasă pentru că la sfârşitul perioadei respective toată vina, ca şi în cazul guvernării Cioloş, va fi aruncată asupra PSD despre care se va spune că iar a guvernat încă patru ani".
 
Codrin Ştefănescu:  M-am săturat să văd oameni care se delimitează de camarazi şi de colegi când sunt la ananghie

„Legat de Liviu Dragnea, suntem convinşi cu toţii că a fost o decizie politică, a fost oribil şi a fost o zi foarte tristă pentru noi, a fost o zi cumplită pentru întreg partidul. Nu vreau să fiu surprins în perioada următoare de colegi care se vor delimita de el. M-am săturat să văd oameni care se delimitează de colegii noştri când sunt la ananghie. M-am săturat să văd colegi de-ai mei care se delimitează de Olguţa Vasilescu câ are cătuşe la mâini. M-am săturat să văd colegi care se delimitează de Gheorghe Nechita că e condamnat, de Radu Mazăre, de Nicuşor Constantinescu, de Costică Niţă. M-am săturat să văd oameni care se delimitează de camarazi şi de colegi când sunt la ananghie, cum a fost cazul lui Ionel Arsene la Neamţ”, a declarat Codrin Ştefănescu, la sosirea la Parlament unde se reuneşte Biroul Permanent Naţional al PSD.

El a mai spus că, deşi PSD a suferit o înfrângere, a fost votat de foarte mulţi români.

„E necesar să facem rapid un congres în care să limpezim lucrurile în interiorul partidului şi acolo să candideze cei care vor să candideze şi delegaţii să voteze, delegaţii fiind parlamentarii, primarii, şefii de zonă, preşedinţii de consilii judeţene, oamenii care au condus judeţele şi care s-au bătut zi şi noapte în această campanie, cu toată această ură uriaşă şi manipulare împotriva noastră. N-are nimeni niciun fel de vină, e o vină colectivă”, a susţinut secretarul general al PSD.

Ştefănescu a mai spus că nu vrea să înceapă o bătălie în interiorul PSD.

”Sper din tot sufletul să fim uniţi, pentru că dacă suntem uniţi vom găsi soluţii. (...) Spre să găsim soluţii şi pentru Camera deputaţilor, şi pentru a păstra guvernarea. Majoritatea este foarte consolidată, relaţia noastră cu Călin Popescu Tăriceanu şi cu ALDE este la fel, de caramaderie, de prietenie şi mergem în continuare pe acest drum”, a adăugat el.

Liderii PSD se reunesc, marţi, în şedinţe succesive ale BPN şi Comitetului executiv, pentru a analiza înfrângerea în alegeri şi pentru a lua primele decizii după condamnarea preşedintelui partidului.

Premierul Viorica Dăncilă, care este şi preşedinte executiv al PSD, a anunţat că au fost convocate pentru marţi Biroul Permanent şi Comitetul executiv al partidului. Dăncilă a subliniat că nu va demisiona din funcţia de prim-ministru.

Premierul, miniştrii şi liderii PSD aflaţi în Bucureşti s-au reunit, luni după-amiază, într-o şedinţă de urgenţă, după condamnarea preşedintelui partidului, Liviu Dragnea.
 
Conform Statutului PSD, Viorica Dăncilă, care deţine funcţia de preşedinte executiv, asigură conducerea partidului până la organizarea congresului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.