Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut pe agendă avizarea bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, s-a încheiat. Şedinţa a durat o oră şi jumătate. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că CSAT a avizat pozitiv proiectul de buget, el având însă obiecţii cu privire la modul în care acesta este construit.
UPDATE: Preşedintele a anunţat într-o declaraţie avizul acordat proiectului de buget
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că CSAT a avizat favorabil proiectele de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, şeful statului precizând că premierul s-a angajat ca, la rectificarea bugetară, ”să vină în completarea acestor sume, acolo unde apar probleme, în special în domeniul salarizării personalului”.
Preşedintele a menţionat că proiectul trimis CSAT prevede o alocare de 2% din PIB pentru MApN, ceea ce corespunde cu angajamentele în vigoare.
”Este important de subliniat că acest buget trebuie şi executat, cu folos pentru România şi pentru securitatea naţională a României. Mai simplu spus, este extrem de important ca aceşti bani alocaţi MApN să fie folosiţi pentru programe de dotare pe termen lung, care realmente duc la o modernizare a dotării în România”, a subliniat Iohannis.
Klaus Iohannis a afirmat că bugetul MAI este "într-o zonă foarte apropiată cu cel de anul trecut", în timp ce toate celelalte bugete (SRI, SIE, STS şi SPP - n.r.) sunt scăzute cu aproximativ 10% faţă de alocarea de anul trecut.
Preşedintele a precizat că, în acest context, s-au avizat favorabil aceste bugete, însă sub condiţia ca acestea să fie majorate la următoarea rectificare în funcţie de nevoi.
"Am analizat toate aceste bugete şi în final CSAT a avizat favorabil bugetele pe securitate naţională. Important de reţinut că Guvernul, prin prim-ministru şi ministrul Finanţelor, s-a angajat ca la recrificarea bugetară să vină în completarea acestor sume acolo unde apar probleme, în special în domeniul salarizării personalului", a spus Iohannis.
UPDATE 14:10 Şedinţa CSAT pentru avizarea bugetelor instituţiilor de securitate naţională s-a încheiat. Iohannis va face declaraţii
Este prima şedinţă a CSAT la care au participat premierul Sorin Grindeanu, precum şi noii membri ai Guvernului Gabriel Leş (MApN), Carmen Dan (MAI), Teodor Meleşcanu (MAE), Florin Iordache (Justiţie), Alexandru Petrescu (Ministerul Economiei) şi Viorel Ştefan (Ministerul Finanţelor).
În CSAT, deciziile sunt luate prin consens, nu printr-un vot majoritar. Avizul dat bugetelor acestor instituţii este consultativ.
După şedinţa CSAT, Guvernul este aşteptat să se reunească într-o şedinţă de Guvern pentru aprobarea proiectului de buget, care va fi apoi transmis Parlamentului, pentru a începe audierile în comisiile de specialitate.
Guvernul a fost convocat în şedinţă, vineri, la ora 13.00 pentru aprobarea proiectului bugetului de stat pe 2017, însă şedinţa a început cu câteva ore întârziere. Înainte de debutul şedinţei, premierul Sorin Grindeanu l-a sunat pe preşedintele Klaus Iohannis, pentru un punct de vedere asupra bugetelor serviciilor de informaţii, iar Administraţia Prezidenţială a anunţat că va fi convocată o şedinţă a CSAT, pentru marţi.
Imediat după acest anunţ au apărut critici din Guvern şi din PSD, pe motiv că preşedintele Iohannis a convocat prea târziu CSAT şi astfel se întârzie aprobarea bugetului pe anul 2017.
Administraţia Prezidenţială a răspuns printr-un comunicat că în 2015 bugetul pe anul următor a fost depus la secretariatul CSAT pe 7 decembrie, în termen de trei zile având loc şi reuniunea Consiliului. În schimb, în cazul bugetului pentru 2017, Guvernul a acţionat fără să se coordoneze cu CSAT şi a stabilit "unilateral" agenda bugetului.
"Administraţia Prezidenţială precizează că, în anul 2015, Guvernul a transmis Secretariatului CSAT proiectele de buget pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale pe data 7 decembrie. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a reunit pe data de 10 decembrie 2015 pentru avizare", se arată în comunicat.
Premierul Sorin Grindeanu a explicat, duminică, la Antena 3, că bugetul nu a putut fi transmis din timp Administraţiei Prezidenţiale pentru că s-a lucrat mult la el şi a fost definitivat abia înaintea şedinţei de Guvern de vineri. Prim-ministrul a precizat şi că nu vor fi operate modificări în bugetele instituţiilor de siguranţă naţională, în pofida criticilor preşedintelui.
"Vom merge marţi la CSAT. Cu toată fermitatea, ne susţinem punctele de vedere şi nu există schimbări. Asta este viziunea noastră pentru 2017", a spus premierul.
Grindeanu a criticat însă faptul că şedinţa CSAT are loc abia marţi, deşi a recunoscut că nu a trimis din timp bugetul către preşedinte. "Noi n-am cerut altceva decât ce s-a întâmplat acum un an, Nu tratament diferit, şi poate că acel comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, de după şedinţa de Guvern, a indus în eroare foarte multă lume. Ca date de intrare, lucrurile stau în felul următor: în 2015, în 9 decembrie s-a ţinut şedinţa de Guvern, fără aviz CSAT, în care s-a adoptat proiectul de buget. În 10 decembrie a fost CSAT. Tot ceea ce am sperat eu, ca şef al Guvernului, am sperat la un tratament egal cu cel de anul trecut", a spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a explicat că, deşi bugetele sunt mai mici decât în 2016, ele înregistrează o creştere faţă de anii trecuţi.
"Bugetul pentru SRI este cu aproximativ 9-10% mai mic decât cel de anul trecut, dar este cu 29% mai mare decât cel din 2014 şi cu 44,5% mai mare decât cel din 2013. Au fost discuţii între ministerul Finanţelor şi SRI, STS, SIE, SPP, s-a ajuns la aceste sume şi ştim că tot ceea ce înseamnă cheltuielile de funcţionare pentru aceste instituţii sunt asigurate", a spus premierul.
Bugetul Serviciului Român de Informaţii va fi cu 9,4% mai mic în 2017 decât în anul precedent, reducerile cele mai mari fiind la cheltuielile cu investiţiile şi în capitolul dedicat "ordinii publice şi siguranţei naţionale". Şi SIE, STS şi SPP vor avea bugetele reduse cu aproximativ 10%.
Iohannis a avertizat, joi, printr-o scrisoare trimisă premierului Sorin Grindeanu, că reducerea acestor bugete ar fi o "gravă eroare" şi ar fi un gest iresponsabil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.