Secretarul general al Partidului Naţional Liberal Lucian Bode a declarat că PNL este partidul celor 3D şi anume: Dezbatere, Decizie şi Disciplină şi consideră că dacă acestea sunt respectate atunci liberalii nu au cum să nu câştige orice tip de alegeri. El a mai precizat că voturile din sondaje sunt intenţii de vot şi nu voturi. El a adăugat că PNL, prin puterea de mobilizare şi prin forţa organizatorică, poate transforma intenţiile de vot în voturi pentru Nicolae Ciucă, candidatul partidulu la alegerile prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Lucian Bode a declarat, marţi, la reuniunea aleşilor locali PNL Constanţa, că de următoarele alegeri depinde destinul PNL. 
”De votul pe care îl vom obţine în 24 noiembrie depinde enorm de mult destinul PNL şi traiectoria în care va merge România. Vă cer tuturor, pentru că aici sunteţi hardcore-ul PNL, sunteţi baza PNL, aleşii locali, primarii, cei care sunteţi în permanenţă în legătură cu cetăţenii, vă cer mobilizare, vă cer organizare, vă cer unitate şi vă cer disciplină. Pentru că ne place să vorbim că suntem partidul celor 3D: Dezbatere, Decizie şi Disciplină. Dacă le implementăm pe toate trei nu avem cum să nu câştigăm orice alegeri în care intrăm”, a afirmat Lucian Bode. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că primul tur al alegerilor prezidenţiale ţine de organizare şi de mobilizare. 
”Primul tur al alegerilor prezidenţiale ţine în primul rând de mobilizare şi de organizare. PNL este un partid bine organizat, bine structurat, este partidul primarilor şi nu trebuie să avem o reţinere în a spune acest lucru. Am fost, suntem şi vom rămâne partidul primarilor. Altfel, performanţa nu poate fi obţinută dacă nu ai baza partidului şi fundamentul pe care am construit 9 iunie”, a transmis secretarul general al PNL. 
Lucian Bode a amintit că voturile din sondaje sunt intenţii de vot, nu voturi. 
”A spus un filosof turc: cozonacul din vis e doar vis, nu e cozonac. Voturile din sondaje sunt intenţii de vot, nu sunt voturi. Aşadar, PNL prin forţa organizatorică, prin puterea de mobilizare, poate transforma intenţiile de vot cu certitudine în voturi pentru Nicolae Ciucă şi pentru PNL. Vă rog în această campanie să vorbiţi despre ceea ce a însemnat guvernarea liberală pentru fiecare comunitate în parte, pentru judeţul Constanţa. Nu o vom face noi, cu certitudine adversarii noştri vor încerca să scoată în evidenţă eventualele nerealizări pentru că nu suntem perfecţi şi trebuie să recunoaştem acolo unde am greşit şi să corectăm lucrurile care nu au funcţionat în cinci ani de guvernare”, a mai declarat Lucian Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.