Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă se adresează, într-o scrisoare deschisă, românilor, jurnaliştilor, formatorilor de opinie, lansând un apel public pentru a-l chema pe contracandidatul său Klaus Iohannis la o dezbatere începând cu ora 20:00, la Palatul Parlamentului. Ea îl acuză din nou pe preşedinte că fuge de întrebări şi anunţă că echipa sa de campanie încearcă săcontacteze staff-ul lui Iohannis. Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă, referitor la dezbaterea solicitată vineri de liderul PSD, Viorica Dăncilă, că preşedintele Klaus Iohannis se află la Bacău, "la o dezbatere deschisă cu cetăţenii". "Deci nu cred că se supără cineva că nu va da curs invitaţiei de a se întâlni cu dumneavoastră la Parlament. Şi să vă spun eu ce este “DE NEACCEPTAT”. Frica PSD de a se întâlni cu electoratul, de a cere direct cetăţenilor să meargă la vot!", spune Gorghiu, care întreabă: "Nu mai bine ar ieşi cei de la PSD puţin pe stradă, să mai simtă ce gândesc oamenii?".
Prezentăm integral scrisoarea deschisă a Vioricăi Dăncilă:
”SCRISOARE DESCHISĂ
Dragi români,
Dragi jurnalişti,
Dragi formatori de opinie,
Indiferent de opţiunea dumneavoastră duminică, cred că sunteţi de acord cu toţii că felul în care domnul Iohannis a ales să se comporte în toată această perioadă este DE NEACCEPTAT. Nimeni, dar absolut nimeni, nu şi-ar fi permis să refuze, fără niciun argument credibil, o dezbatere electorală.
Nimeni nu a înţeles până la acest moment de ce întrebare fuge atât de tare domnul Iohannis. Ce poate să justifice o asemenea atitudine de dispreţ şi lipsă de reacţie la apelul românilor? Ce ne ascunde domnul Iohannis?
Eu, până în ultima clipă, voi insista şi voi fi pregătită pentru confruntarea democratică pe care românii o cer şi o merită!
Aşa că lansez un apel public. Să îl chemăm pe Klaus Iohannis la dezbatere în această seară, începând cu ora 20:00, la Palatul Parlamentului! Echipa mea de campanie deja încearcă să ia legătura cu staff-ul domnului Iohannis pentru a stabili această întâlnire.
PS: Chiar şi în ultima zi de campanie, domnul Iohannis le spune românilor, la fel de obsesiv şi stupid, că au de ales între dumnealui şi PSD. Nu, domnule preşedinte! Românii au de ales între un om care fuge de întrebări şi unul care, în ultimele zile, a răspuns câtorva sute de întrebări venite de la toţi jurnaliştii, fără menajamente, fără repetiţii, fără regie!”.
Preşedintele Iohannis are programată astăzi participarea la un eveniment electoral la Bacău. El a postat pe Facebook un clip video în care apare în geaca roşie, în Piaţa Universităţii şi mesajul "HAI LA VOT! MIZA E CLARĂ - ORI EU ORI PSD. VOTEAZĂ!"
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...