Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a declarat marţi că, din punct de vedere al deschiderii ca preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene, „suntem deschişi şi respectăm” prevederile din Tratatul de funcţionare a UE, unde este prevăzut modul în care sunt cheltuiţi banii europeni.
Legat de legea pe care Parlamentul European o va dezbate şi vota joi privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în ceea ce priveşte statul de drept în statele membre, Plumb a declarat: „Să nu discutăm despre tăierea fondurilor UE, ci doar despre o respectare a prevederilor din Tratatul de funcţionare a Uniunii, unde este prevăzut modul în care sunt cheltuiţi banii europeni, care trebuie să fie trecuţi printr-o procedură transparentă, corectă şi să existe o cheltuială eficientă”.
„Mă uit astăzi, încă o dată, pe raportul care va intra în plen, însă din punct de vedere al deschiderii ca preşedinţie, întotdeauna pe bază de dialog şi pe respectarea principiilor fundamentale ale UE, cu accent stat de drept, dar libertăţi, drepturi civile, suntem deschişi şi le respectăm”, a adăugat ea.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ministrul s-a întâlnit luni cu mai mulţi oficiali europeni cu care a discutat despre „tot ceea ce înseamnă pachet legislativ pe coeziune”. Scopul discuţiilor a fost acela de a „ajunge la un consens privind intrarea în negociere a dosarului”.
„Suntem pregătiţi să intrăm pe regulamentul cadru în trialog pe câteva elemente. Important e că suntem ambiţioşi, dar şi realişti, să putem finaliza în timp, să avem un raport general parţial, până la următorul Consiliu de Afaceri Generale pe coeziune care va avea loc pe 25 iunie”, a mai explicat Plumb.
Rovana Plumb face parte din delegaţia condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă, care efectuează o vizită de lucru la Strasbourg,în vederea prezentării programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Dăncilă va prezenta priorităţile în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, care va avea loc marţi.
(Corespondenţă de la Strasbourg de Patricia Marinescu)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.