Copreşedinta REPER Ramona Strugariu face apel la predictibilitate politică şi anunţă că se va folosi de toate pârghiile legale, inclusiv de o eventuală sesizare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a împiedica orice tentativă a Guvernului Ciolacu de a încălca drepturile constituţionale ale cetăţenilor, de a alege şi de a fi aleşi, în eventualitatea unei decizii pozitive privind comasarea alegerilor.
„În situaţia mea sunt, cu siguranţă, mai mulţi politicieni români. Iar eu nu mă voi opri, sper să nu o facă nici cei care sunt în aceeaşi situaţie cu a mea”, a continuat copreşedinta REPER.
„Aştept o decizie şi dacă această decizie va fi în favoarea comasării o voi ataca în instanţă şi îmi voi apăra drepturile până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că aşa e firesc. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât mai bine. Sper ca PNL şi PSD să aibă înţelepciunea de a cântări bine astfel de gogomănii politice, care îi pot costa scump. Foarte scump. Şi din punct de vedere juridic, şi la vot”, a mai spus Strugariu.Copreşedintele REPER Dragoş Pîslaru a sesizat, miercuri, Comisia Europeană şi Comisia de la Veneţia în legătură cu legitimitatea comasării alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea fost semnată de eurodeputaţii REPER Ramona Strugariu, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Alin Mituţa.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.