PSD a transmis că a fi „userist” înseamnă să ajungi să îţi conteşti propriile măsuri şi precizează că USR e supărat că Ministerul Sănătăţii condus de PSD foloseşte doar 42% din bugetul alocat de Ghinea & Co asistenţei tehnice din PNRR pe reforma din sănătate. „30 de milioane de euro au fost salvaţi, 30 de milioane pentru care useriştii aveau deja pregătită o listă lungă cu firmele lor de casă”, mai acuză social-democraţii.
Sursa citată adaugă că „30 de milioane de euro au fost salvaţi, 30 de milioane pentru care useriştii aveau deja pregătită o listă lungă cu firmele lor de casă!”
„Asistenţa tehnică se face la un preţ mult mai mic şi cu o instituţie internaţională de prestigiu, fix aşa cum scrie în PNRR, nu cu prăduitorii de la USR! În timp ce useriştii vor continua să se tăvălească pe jos, ministrul Rafila va continua să îndeplinească PNRR-ul, jalon după jalon”, a conchis sursa menţionată.USR l-a acuzat miercuri pe ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila că a semnat un contract pentru consultanţă, de 21 de milioane de euro, cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), organizaţie din al cărei Consiliu Executiv a făcut parte până în anul 2021.
Ulterior, Ministerul Sănătăţii a venit cu o serie de precizări, având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la colaborarea Ministerului Sănătăţii cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii în vederea implementării PNRR.
„În cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Componentele C12 – Sănătate şi C7.I3 – Digitalizare), aprobat prin decizia de punere în aplicare a Consiliului Uniunii Europene din 3 noiembrie 2021, coordonatorii de reforme şi investiţii sunt responsabili de îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor aferente, fiind recomandată utilizarea asistenţei tehnice furnizate de organizaţii şi instituţii internaţionale, respectiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Mondială. Conform anexelor de cost aprobate în cadrul PNRR, pentru componenta de asistenţă tehnică a fost prevăzut un buget total general de aproximativ 50 milioane de euro. Aceste resurse financiare fac parte din categoria „granturi nerambursabile”, acordate României de Uniunea Europeană”, arată comunicatul de presă al MS.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.