Organizaţia judeţeană Timiş a Partidului Social Democrat Timiş consideră că plângerea penală formulată de preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, este un scenariu care a mai avut loc în 2015, când premierul de la acea vreme, Victor Ponta, a fost ”demis” din funcţie, după ce şeful statului i-a cerut demisia de cinci ori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-un comunicat de presă de joi seara, PSD Timiş aminteşte despre episodul în care Victor Ponta a pierdut funcţia de premier al României.

”Asistăm la repetarea unui mod de operare, care a fost aplicat în 2015, când a fost demis premierul de la acea vreme, Victor Ponta. Atunci, preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut de 5 ori demisia premierului. Tot atunci a fost iniţiat un demers pentru începerea urmării penale a premierului. La scurt timp după aceea Guvernul a fost schimbat. Acel film cu consecinţe nedrepte se repetă astăzi, respectându-se acelaşi scenariu, punct cu punct. Şi în 2015, şi acum, preşedintele Iohannis a dorit şi doreşte să dea jos o guvernare legitimă, votată în alegeri de majoritatea românilor, o guvernare care produce creştere economică şi mai mulţi bani în buzunarele românilor”, se arată în comunicatul PSD Timiş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Social-democraţii din judeţul Timiş mai consider că preşedintele Klaus Iohannis doreşte ” să dea jos un Guvern ales, care face performanţă pentru România”.

”Preşedintele ţării, Klaus Iohannis a dorit şi doreşte ca, prin mijloace care afectează grav statul de drept, să dea jos un guvern ales, care face performanţă pentru România şi care a mărit veniturile românilor. Klaus Iohannis a dorit şi doreşte să pună în loc guvernul său, care să blocheze mărirea salariilor şi a pensiilor şi să perpetueze abuzurile din Justiţie. Să ne amintim cum guvernul legitim al PSD a fost dat jos cu o înscenare judiciară făcută de procurorii DNA premierului de atunci Victor Ponta. Înscenarea a fost demontată de instanţă, dar, între timp, guvernarea a fost pierdută, România a pierdut un an, a stagnat un an”, se mai arată în comunicat.

Pesediştii timişeni mai spun că şeful statului nu a transmis niciun cuvânt de regret şi că ”nu şi-a asumat responsabilitatea pentru deturnarea democraţiei în folosul său personal”. 

”Nu a fost transmis vreun cuvânt de regret din partea lui Klaus Iohannis. Nu şi-a asumat responsabilitatea pentru deturnarea democraţiei în folosul său personal, a guvernului său personal. Poate că, dacă ar fi trebuit făcută o plângere penală pe numele cuiva din conducerea ţării, pe numele lui Iohannis trebuia făcută. Ar merita cercetat pentru subminarea democraţiei cu mijloace şi instrumente neconstituţionale. Astăzi, modul de operare din 2015 pare să se repete. Preşedintele Iohannis a început să ceară demisia premierului desemnat legal si democratic. Plângerea penală este pusă în mişcare. Întrebarea pe care ne-o punem şi care ne înspăimântă este: la ce au de gând să dea foc acum?”, încheie social-democraţii din Timiş, comunicatul de presă.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o, printre altele, de înaltă trădare şi uzurparea funcţiei publice, în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.