PSD Timiş anunţă, luni, că va depune plângere penală pe numele preşedintelui PNL Timiş, Alin Nica, dar şi pe numele preşedintelui PNL Lugoj Ionuţ Sârbu şi al directorului Regionalei de Poştă, Adrian Lulciuc, după împărţirea pliantelor cu însemnele PNL împreună cu cupoanele de pensii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Scandalul pliantelor Partidului Naţional Liberal împărţite împreună cu pensiile, lucru care s-a petrecut la Lugoj în urmă cu câteva zile, ia o amploare tot mai mare, iar noile informaţii care apar arată ilegalităţile comise de Alin Nica şi oamenii din jurul său. Materialele electorale distribuite seniorilor lugojeni erau inscripţionate cu chipurile a doi liberali: preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, şi cel al PNL Lugoj, Ionuţ Sârbu, iar de aici lucrurile devin foarte interesante pentru că cel din urmă este unul dintre directorii Poştei din Timiş, dar s-a suspendat din funcţie pentru a fi numit consilier personal al vicepreşedintelui CJ Timiş, Alexandru Proteasa. Şi mai important decât atât, pliantele electorale au fost distribuite fără a exista vreun contract între PNL Timiş şi Poşta Română, cu presiuni pe poştaşi pentru a comite această ilegalitate”, arată PSD Timiş, luni, într-un comunicat de presă.

Formaţiunea anunţă că va depune plângeri penale în acest caz.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Din toate aceste motive, am luat decizia de a depune plângeri penale pe numele lui Alin Nica, Ionuţ Sârbu şi Adrian Lulciuc, directorul Poştei, care formează o adevărată clică penală liberală, considerând că există indicii pentru comiterea unor infracţiuni, cum ar fi abuz în serviciu sau instigare la abuz în serviciu”, mai arată sursa citată.

Reprezentanţii PSD au transmis, vineri, o solicitare reprezentanţilor Poştei Române şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice cu privire la ”serviciul special de capsare” a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor.

Social-democraţii au prezentat un talon de pensie din Lugoj, care avea ataşat un pliant al PNL cu numele liderului PNL Lugoj Ionuţ Sîrbu şi al preşedintelui PNL Timiş Alin Nica, preşedinte al CJ Timiş.

PSD Timiş acuza că preşedintele Partidului Naţional Liberal Timiş, Alin Nica, foloseşte Poşta Română şi angajaţii ei pentru a-şi face campanie electorală! şi cere demisia directorului Sucursalei Regionale de Poştă Timişoara.

În acest context, Poşta Română a anuţat că suspendă, începând de vineri, 12 ianuarie 2024, serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.