Social-democraţii au precizat că scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii, în special la angajaţii cu venituri mici sau medii, şi de a susţine sistemul de Educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă a României. „PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu, care contribuie substanţial la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor, în contextul inflaţionist global”, a mai transmis PSD.
„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarităţii, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menţine în România această forţă de muncă productivă, atât de importantă pentru economia naţională”, arată PSD, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a mai spus că „este o exagerare populistă să spui că o astfel de abordare ar sufoca mediul de afaceri şi ar creşte preţurile finale, din moment ce, în marea lor majoritate, companiile din România care îşi declară profiturile obţinute în mod real, plătesc deja un impozit cel puţin echivalent cu 1% din veniturile lor, fără a avea preţuri mai mari ca celelalte”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.