Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al Preşedintelui României Klaus Iohannis. Social-democraţii vor să ştie cât a costat transportul de lux/escalele la Sibiu, cazarea în condiţii premium cu ocazia deplasărilor interne şi externe, vacanţele de schi, terenurile de golf de la Vila Lac 3 dar şi modernizările şi alte investiţii realizate Vilei de la Neptun.
”Având în vedere că, în pofida interesului public legitim, Administraţia Prezidenţială a refuzat să facă publice aceste date, constituirea unei comisii parlamentare de anchetă reprezintă singura cale legală pentru a aduce aceste informaţii la cunoştinţa cetăţenilor”, arată PSD într-un comunicat oficial.
Potrivit solicitării PSD, printre obiectivele comisiei de anchetă se numără determinarea sumelor cheltuite pentru: transportul de lux/escalele la Sibiu neevidenţiate în agenda Administraţiei Prezidenţiale; cazarea în condiţii premium cu ocazia deplasărilor interne şi externe ale preşedintelui Iohannis; vacanţele de schi; terenurile de golf de la Vila Lac 3; modernizările şi alte investiţii realizate Vilei de la Neptun.
”Un obiectiv important al viitoarei comisii parlamentare de anchetă va fi de a stabili baza legală şi motivele invocate pentru secretizarea cheltuielilor făcute de Administraţia Prezidenţială şi alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui Iohannis”, precizează PSD.
Comisia de anchetă îşi propune să afle sumele alocate pentru reamenajarea vilei din Bulevardul Aviatorilor 86, cu destinaţia de locuinţă pentru un fost şef de stat, spun reprezentanţii PSD.
Comisia va fi formată din 15 membri, urmând să fie condusă de un birou, compus dintr-un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi doi secretari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.