PSD Prahova anunţă, marţi, că a atacat la Curtea de Apel Ploieşti hotărârea emisă de Tribunalul Prahova potrivit căreia candidatura lui Iulian Dumitrescu din partea PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova este legală. Social-democraţii susţin că această candidatură nu ar fi trebuit acceptată de Biroul Electoral Judeţean, pe motiv că aceasta nu este validată de Biroul Politic Naţional al PNL. ”O candidatură la conducerea Consiliului Judeţean Prahova nu poate fi legală în situaţia unei persoane cercetate penal pentru luare de mită şi fals în declaraţii, cunoscut fiind că Iulian Dumitrescu are interdicţia de a ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Astfel, candidatura devine formală şi lipsită de conţinut, persoana nominalizată de PNL Prahova aflându-se în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia”, susţine PSD.
”PSD Prahova îşi exprimă speranţa că magistraţii Curţii de Apel Ploieşti vor decide, luând în calcul considerentele prezentate în contestaţie, admiterea apelului şi anularea hotărârii privind admiterea candidaturii lui Iulian Dumitrescu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova”, transmite, marţi după-amiază, PSD Prahova, prin intermediul unui comunicat.
Social democraţii argumentează că hotărârea prin care Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 31 Prahova admite candidatura lui Iulian Dumitrescu pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova ”a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor statutare ale Partidului Naţional Liberal, candidatura lui Iulian Dumitrescu fiind depusă fără o analiză preliminară şi fără a exista o validare din partea Biroului Politic Naţional al PNL”.
”De asemenea, hotărârea BEJ Prahova menţionată anterior a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor legale, având în vedere că Iulian Dumitrescu se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, instituită de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. O candidatură la conducerea Consiliului Judeţean Prahova nu poate fi legală în situaţia unei persoane cercetate penal pentru luare de mită şi fals în declaraţii, cunoscut fiind că Iulian Dumitrescu are interdicţia de a ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Astfel, candidatura devine formală şi lipsită de conţinut, persoana nominalizată de PNL Prahova aflându-se în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia”, susţin social-democraţii prahoveni.
PSD a contestat acceptarea candidaturii lui Iulian Dumitrescu pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova. Luni, Tribunalul Prahova a respins acţiunea înaintată de social-democraţi, decizia nefiind definitivă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.