PSD va merge la Cotroceni cu un program de guvernare comun, cu PNL şi UDMR, şi cu o structură a Guvernului comună, a anunţat, luni, după şedinţa conducerii PSD, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea. El a arătat că la prima rotaţie, premierul va reveni PNL, iar la a doua rotaţie, premierul va fi de la PSD. ”Pachetul social este foarte important pentru PSD”, a spus Oprea, despre decizia social-democraţilor de a renunţa la funcţia de premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Radu Oprea a arătat că pachetul social reprezintă cel mai important lucru pentru PSD, şi cuprinde toate acele măsuri legate de majorările sociale. 
 
”Este o criză politică care trebuie să înceteze, a mai spus Oprea, afirmând că au apărut date privind necesitatea unei rectificări bugetare urgente, pentru ca salariile şi pensiile să fie plătite la timp. 
 
El a mai spus că PSD a dat un vot şi pentru structura Guvernului. Astfel, potrivit lui Oprea, noul Executiv va cuprinde 9 ministere PSD şi o funcţie de ministru pentru Secretarul General al Guvernului: Finanţele, Apărarea, Economia, Transporturile, Agricultura, Sănătatea, Munca, Cultura şi Ministerul Tineretului şi Familiei. 
 
UDMR va primi cele trei portofolii pe care le deţine şi în prezent, Dezvoltarea, Mediul şi Sportul. 
 
Oprea a mai spus că celor de la PNL le-am mai rămas Justiţia, Internele, Externele, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Energia, Educaţiâa, Ministerul  Cercetării, Inovării şi Digitalizare şi IMM-uri şi Turism.
 
”Aceasta este structura guvernului votată de colegii din Consiliul Politic Naţional”, a spus Oprea. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.