Un proiect de lege iniţiat de Şerban Nicolae şi semnat şi de senatorii PSD prevede completarea Legii referendumului specificându-se că referendumul de revizuire a Constituţiei trebuie să aibă loc într-o zi de duminică, ultima din interiorul perioadei de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a iniţiativei de revizuire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, susţine că proiectul este necesar pentru clarificarea legislaţiei privind plebisicitul. ”Pentru asigurarea unei proceduri clare aplicabile tuturor iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, a fost elaborat prezentul proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional ce ar putea fi iniţiat începând cu referendumul ce trebuie organizat cu privire la iniţiativa cetăţenească ce se află pe rolul Parlamentului”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, este prevăzut explicit că referendumul trebuie să se desfăşoare duminica, în condiţiile în care legislaţia actuală lasă deschisă posibilitatea organizării unui plebiscit în orice zi a săptămânii.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Concret, proiectul susţinut de senatorii PSD constă în adăugarea a patru alineate la articolul 6 din Legea referendumului. ”Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 (alin. 3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare, această dată”, se arată la alineatul 4 al articolului 6.

Prevederea constituţională la acare se face referire în alineatul de mai sus se referă la obligativitatea organizării refererendumului în cel mult 30 de zile de la data adoptării de către Parlament a iniţiativei de revizuire.

Proiectul a fost depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi se află în etapa dezbaterii publice.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.