Deputaţii PNL Gabriel Andronache şi Cristina Vecerdi au depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca deplasarea grupurilor de preşcolari şi şcolari pe drumurile publice să se facă doar în prezenţa a cel puţin două persoane adulte, care vor purta vestă reflectorizantă, indiferent de perioada din zi sau de anotimp. În plus, administraţiile publice locale sunt obligate să asigure iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni nesemaforizate.
Iniţiatorii afirmă în proiect că implementarea măsurilor privind siguranţa rutieră este o obligaţie a tuturor statelor din Uniunea Europeană, dar în numeroase cazuri modificările de infrastructură rutieră necesită timp şi resurse financiare.
Acesta este motivul pentru care, spun deputaţii, propun modificarea legii, în sensul în care deplasarea grupurilor de preşcolari şi şcolari, efectuate pe drumurile publice, să se facă în prezenţa a cel puţin două persoane adulte, care vor purta vestă reflectorizantă sau elemente reflectorizante de îmbrăcăminte, indiferent de perioada din zi sau anotimp, astfel încât să fie vizibili de la distanţă de minim 100 de metri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Totodată, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni nesemaforizate, cu autorizarea administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere.
În expunerea de motive la proiect se mai precizează România a raportat cea mai mare rată de decese din accidente rutiere din Uniunea Europeană (85 la un milion de locuitori) în comparaţie cu media în UE (42 la milion).
”Anual sunt înregistrate un număr de peste 8000 de accidente în care au fost implicate o maşină şi cel puţin un pieton potrivit surselor INS. Un procent semnificativ din aceste accidente rutiere este înregistrat în zonele rurale iar numarul persoanelor cuprinse în categoriile de vârstă vulnerabile (copii sub 15 ani şi vârstnici) este mare”, mai spun deputaţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.