Social-democraţii au pregătit priorităţile pe care vor să le pună în aplicare imediat după ce ajung la guvernare, într-o formulă cu cei de la PNL, printre acestea aflându-se aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei la 1.000 lei/lună.
La Capitolul gestionarea pandemiei, social-democraţii propun testare extinsă şi vaccinare şi reanalizarea restricţiilor şi întărirea imediată a capacităţii de răspuns a sistemului sanitar. Cei de la PSD spun că vor asigura minimum 1.500 paturi ATI în 30 de zile, şi stocuri de urgenţă suplimentate, precum şi resursă umană atrasă.
Principii la care PSD nu renunţă :
• parteneriat real între autorităţi şi mediul socio-economic care să formeze împreună mecanismul naţional care duce la luarea deciziilor în privinţa controlului pandemiei.
• Măsurile cu impact pozitiv asupra sănătăţii publice, dar cu efecte negative asupra mediului economic şi social, însoţite de un pachet de măsuri în care trebuie stabilite clar perioada de aplicare, impactul şi instrumentele financiare de compensare a efectelor negative.
• Restabilirea încrederii în autorităţi prin aducerea urgentă în prima linie a specialiştilor din sănătate şi respectarea recomandărilor lor profesionale. Este esenţială profesionalizarea funcţiilor publice cu atribuţii în combaterea pandemiei şi renunţarea la politrucii plasaţi în funcţii publice doar pe baza apartenenţei politice.
• Măsurile legislative pentru combaterea pandemiei - bine delimitate temporal, nediscriminatorii şi să nu genereze injustiţie socială sau economică. Ele nu trebuie să pună în pericol funcţionarea sectoarelor vitale şi mai ales a sistemului de sănătate.
• Susţinerea campaniei de vaccinare printr-o abordare onestă faţă de populaţie. Coerciţia să nu fie impusă demagogic prin diverse artificii legislative. Regândirea conceptului campaniei de informare privind vaccinarea, adaptarea acesteia pentru diversele categorii sociale, dar şi în funcţie de zonele ţării (rural-urban).
PSD propune PLAFONAREA PREŢURILOR la energie electrică, gaze, lemne de foc, combustibili folosiţi la încălzirea termică pentru o perioadă de 6 luni. Plafonarea preţurilor se face la valoarea medie a primelor 6 luni ale anului 2021 şi COMPENSAREA facturilor la energie electrică şi gaz pentru consumatorii casnici şi pentru IMM-uri astfel încât ponderea cheltuielilor cu energia să fie similară cu luna decembrie 2020. Adoptarea imediată a normelor metodologice la Legea consumatorului vulnerabil în format simplificat şi aplicabil cu celeritate.
Cei de la PSD vor şi asigurarea SUBVENŢIEI LA GIGACALORIE la un nivel echilibrat astfel încât să se asigure aceeaşi pondere în factura finală cu cea avută la luna decembrie 2020.
În EDUCAŢIE, PSD are în programul de guvernare ca prioritate ”asigurarea prin toate mijloacele a posibilităţii desfăşurării cursurilor în regim fizic – testare”, ”back-up pt şcolile care nu îndeplinesc condiţiile de desfăşurarea orelor cu prezenţă fizică în sistem de siguranţă - operaţionalizarea sistemului de predare hibrid (predarea unor materii fizic şi a celorlate on-line), descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea unităţilor de învăţământ la nivelul consiliului de administraţie al şcolii, cu avizul autorităţii de sănătate publică şi consultarea tuturor factorilor implicaţi.
PSD vrea aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei la 1.000 lei/lună. Calendarul aplicării celorlalte creşteri pe legea 127/2019 va fi adoptat în 90 de zile. În plus, se doreşte creşterea alocaţiilor pentru copii de la 1 decembrie 2021 la nivelul stabilit prin Legea 14/2020.
La Capitolul Salariu minim, PSD vrea creşterea salariului minim pentru studii generale la valoarea de 2550 lei şi la 2600 lei pentru studii superioare de la 1 ianuarie 2022 şi creşterea salariului minim pentru studii generale la 2.740 lei şi la 3.000 de lei de la 1 iulie 2022 pentru studii superioare. Termenul va fi definitivat după discuţii cu partenerii sociali şi mediul de afaceri.
Cei de la PSD vor şi un calendar pentru eliminarea discrepanţelor apărute din cauza neaplicării Legii salarizării unitare va fi prezentat în 90 de zile.
La Capitolul PNRR, se propune sabilirea şi adoptarea sistemului de implementare pentru PNRR şi pregătirea proiectelor în regim de urgenţă.
În plus, se vrea alocarea urgentă a sumelor necesare funcţionării autorităţilor locale şi pentru finalizarea investiţiilor din fonduri europene până la final de an.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.