Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, luni, vizita oficială în Coreea de Sud, acesta depunând o coroană de flori la Seoul National Cemetery, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis. Şeful statului spune că a adus un omagiu victimelor de război din Coreea de Sud, onorând sacrificiul acestora pentru libertate, pace şi democraţie.
UPDATE- ”Vizita mea oficială în Republica Coreea a început astăzi, la Cimitirul Naţional din Seul. Am adus un omagiu victimelor de război din Coreea de Sud, onorând sacrificiul acestora pentru libertate, pace şi democraţie”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj pe X.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ŞTIREA INIŢIALĂ - Preşedintele Klaus Iohannis va vizita luni şi Zona Demilitarizată, marţi având programată primirea la preşedintele Yoon Suk-yeol, întrevederea cu premierul Han Duck-soo şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri, iar miercuri urmând să viziteze complexul de producţie Doosan Enerbility.
Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedinte fac parte ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Ca şi în cazul altor vizite externe ale preşedintelui, site-ul specializat în ştiri din domeniul aviaţiei Boarding Pass a anunţat încă de duminică faptul că avionul privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, cu care şeful statului merge în Coreea de Sud, a decolat de la aeroportul din Sibiu la ora 12:30, zborul până la Seul urmând să dureze aproximativ 12 ore.
Avionul este acelaşi cu care preşedintele Iohannis a mai zburat în anul 2023 în deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), dar şi în "turneul african" din Kenya, Tanzania, Capul Verde şi Senegal (noiembrie 2023).
Conform Administraţiei Prezidenţiale, Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.