Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Bratislava, Republica Slovacă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Slovace, Zuzana Čaputová, şi de Preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, anunţă Administraţia Prezidenţială. Agenda discuţiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru apărare, precum şi sprijinul acordat Ucrainei în susţinerea aspiraţiilor sale euroatlantice. O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova.
”Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius şi va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la priorităţile de pe agenda aliată şi obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea cooperării cu Ucraina”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Agenda discuţiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru apărare, precum şi sprijinul acordat Ucrainei în susţinerea aspiraţiilor sale euroatlantice.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova, care se confruntă cu provocări crescute de securitate”, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.