Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic, desfăşurată în format videoconferinţă. Întrunirea va fi prezidată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea va fi prezidată de către preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care va reprezenta Uniunea Europeană alături de Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell.

La reuniune vor participa şefi de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi din cele şase state partenere din regiune - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

”În cadrul dezbaterilor ocazionate de reuniune, urmează a fi abordate trei teme principale care vizează cooperarea şi solidaritatea în contextul pandemiei de COVID-19, reafirmarea importanţei strategice a Parteneriatului Estic şi a valorilor sale fundamentale, respectiv realizările şi obiectivele pe termen lung post-2020 ale acestei iniţiative. În cadrul dezbaterilor, Preşedintele României va pleda pentru o politică fermă continuă de angajament a Uniunii Europene în Vecinătatea sa Estică, care poate deveni, prin progrese ale statelor partenere în domeniul reformelor asumate, un spaţiu stabil, predictibil şi prosper, compatibil cu valorile şi principiile europene”, a transmis Adminsitraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia sprijinul consistent acordat de către România pentru Republica Moldova şi Ucraina în vederea combaterii efectelor pandemiei COVID-19, în valoare de peste 3,5 milioane de euro, respectiv de aproximativ 1,75 milioane de euro, precum şi trimiterea de personal medical.

Reuniunea va începe la ora 16.00. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.