Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi, la al doilea Summit al Comunităţii Politice Europene, care va avea loc în Republica Moldova, la Castelul Mimi, din raionul Anenii Noi. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la reuniune şi-au anunţat prezenţa 47 de şefi de stat sau de guvern, Preşedintele Consiliului European, Preşedintele Comisiei Europene şi Preşedintele Parlamentului European. Preşedintele României va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii plenare şi va participa la grupul de lucru privind securitatea
”Prin găzduirea Summitului Comunităţii Politice Europene, Republica Moldova îşi reconfirmă vocaţia europeană şi consecvenţa în implementarea procesului de reforme necesare în vederea aderării la Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Programul Summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegaţiilor, şi grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel şi în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia şi conectivitatea. Preşedintele României va susţine o intervenţie în cadrul sesiunii plenare şi va participa la grupul de lucru privind securitatea.
”În cadrul dezbaterilor, Preşedintele Klaus Iohannis va aborda aspectele de actualitate generate de impactul războiului de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, în domeniile securitar, economic, alimentar sau umanitar; sprijinul susţinut pentru Republica Moldova şi Ucraina, coordonarea eforturilor comune pentru combaterea ameninţărilor hibride, de la atacuri cibernetice, la dezinformare şi campanii de manipulare; creşterea rezilienţei şi continuarea sprijinului acordat statelor vulnerabile din regiune”, spune Administraţia Prezidenţială.
Comunitatea Politică Europeană este un format interguvernamental de dezbatere şi o platformă pentru coordonare politică între statele europene în scopul promovării dialogului politic şi a cooperării pe teme de interes comun, pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi a prosperităţii pe continentul european, se mai precizează în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.