Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că preşedintele Klaus Iohannis merge la ora 15.00 la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, pentru a vizita răniţii din incendiul de la Crevedia. Coordonatorul SMURD, Bogdan Opriţa, medic la Spitalul Floreasca, declara că în această unitate medicală mai sunt internaţi 12 pacienţi cu arsuri în urma exploziilor de la Crevedia, dintre care doi sunt în stare gravă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vizita şefului statului la Spitalul Clinic de Urgenţă din Capitală vine după ce în cursul dimineţii i-a primit la Palatul Cotroceni pe şefii de misiuni diplomatice, de oficii consulare şi pe directorii Institutelor culturale româneşti, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că mai sunt 3 pacienţi internaţi la spitalele Floreasca şi Bagdasar din Capitală care sunt în stare critică după exploziile de la Crevedia, iar pronosticul este rezervat în privinţa lor deoarece au arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, pacientul dus la Milano care se află în stare critică va fi transferat într-o clinică specializată. Alţi 12 pacienţi au fost externaţi în cursul zilei de luni.

”Sunt 3 pacienţi în Bucureşti - doi la Floreasca, unul la Bagdasar - care sunt în situaţie critică. Aceşti trei pacienţi au peste 90 la sută din suprafaţa corporală arsă. Sigur că totdeauna, în astfel de situaţii, pronosticul este rezervat. Sunt pacienţi intubaţi şi care sunt îngrijiţi foarte bine, dar sigur că într-o astfel de situaţie cred că trebuie să discutăm şi despre norocul omului şi despre o minune care se poate întâmpla pentru că, din păcate, puterea noastră este limitată în astfel de cazuri”, a declarat Alexandru Rafila, la Medika TV, luni seară.
 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.