Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 24 – 26 septembrie, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Adunarea va avea loc la New York, iar şeful statului va susţine un discurs şi va participa la Forumul Politic cu tema „Accelerarea implementării agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă”.
”Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 24-26 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care va avea loc la New York, Statele Unite ale Americii”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Participarea şefului statului la această sesiune ”va constitui o bună oportunitate pentru reiterarea angajamentului ţării noastre faţă de guvernanţa multilaterală în gestionarea principalelor provocări globale, precum şi evidenţierea rezultatelor înregistrate de România în favoarea multilateralismului pe durata exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că segmentul, cu care debutează fiecare sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, ”reprezintă cea mai amplă reuniune a şefilor de stat sau de guvern din cadrul sesiunii”.
Tema actualei sesiuni a Adunării Generale este ”Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educaţia calitativă, acţiune climatică şi incluziune”.
Cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU a debutat la 17 septembrie şi are o durată de un an, segmentul de dezbateri generale la nivel înalt fiind cel mai important eveniment anual de diplomaţie multilaterală.
Preşedintele Klaus Iohannis, în calitate de şef al delegaţiei României, va susţine miercuri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 9:15 (ora locală), declaraţia naţională în plenul Adunării Generale, în a doua zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale.
Preşedintele României va participa, de asemenea, la Forumul Politic la Nivel Înalt (High Level Political Forum) pe tema ”Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”. Preşedintele Klaus Iohannis va susţine tot miercuri, 25 septembrie, o intervenţie în cadrul sesiunii tematice ,,Leaders Dialogue 5 – Partnerships for Sustainable Development”, care se va desfăşura între 15:00-16:00 (ora locală).
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, forumul este primul summit ONU dedicat Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, după adoptarea Agendei 2030 în septembrie 2015.
În cadrul Forumului, şefii delegaţiilor naţionale vor evalua progresele în implementarea Agendei 2030 şi vor trasa coordonatele următorului ciclu de patru ani, crucial pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030. Participarea la Forum este o oportunitate pentru România de a prezenta progresele la nivel naţional în vederea implementării Agendei, inclusiv rolul regional asumat prin organizarea unor evenimente care să promoveze parteneriate regionale în acest scop. Totodată, vor fi prezentate experienţa şi bunele practici pentru a spori eficacitatea, responsabilitatea şi caracterul participativ în realizarea progreselor la toate nivelurile privind îndeplinirea Agendei 2030.
Programul Preşedintelui Klaus Iohannis mai cuprinde o serie de evenimente formale consacrate în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale ONU: participarea la recepţia de bun-venit oferită de Secretarul General al ONU în onoarea şefilor de delegaţii, la recepţia oferită de Preşedintele Consiliului European, Prim-Vicepreşedintele Comisiei Europene şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, precum şi la recepţia oferită de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, cu prilejul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În marja participării la Adunarea Generală a ONU, preşedintele României va avea şi o serie de întâlniri bilaterale, detalii despre acestea urmând să fie comunicate ulterior.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.