Preşedintele Klaus Iohannis a plecat marţi, spre SUA, unde participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C, din Sibiu, cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, potrivit site-ului specializat în ştiri din domeniul aviaţiei Boarding Pass.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 9-11 iulie 2024, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care va avea loc la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii.
Liderii NATO vor adopta decizii importante cu privire la consolidarea sprijinului pe termen lung pentru Ucraina, oferind mai multă predictibilitate acestuia şi vor agrea asupra întăririi şi a modernizării pe mai departe a posturii de descurajare şi apărare colective. În cadrul summitului, România va susţine pachetul de sprijin substanţial pentru Ucraina, va arăta că integrarea euroatlantică a Ucrainei în NATO este ireversibilă. În plus, va pleda pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova.
Şi preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a plecat în SUA, unde participă la reuniunea preşedinţilor de Parlamente din statele membre ale Adunării Parlamentare a NATO
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.