Preşedintele Klaus Iohannis va merge, peste o săptămână, într-o vizită în judeţele Harghita şi Covasna pentru cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui. În cadrul vizitei, şeful statului va participa la o dezbatere cu autorităţile locale, va vizita Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, căminul ”Sfântul Ştefan” din Miercurea Ciuc, fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, iar la finalul zilei va lua parte la un ceremonial militar la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea.
”Marţi, 18 iulie, preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi în vizită în judeţele Harghita şi Covasna. Au trecut mulţi ani de când un şef de stat nu a mai fost în vizită oficială în cele două judeţe din centrul ţării, iar scopul acestei vizite îl reprezintă cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională”, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că şeful statului va participa la o dezbatere cu autorităţile locale ce va avea loc la Consiliul Judeţean Harghita, în Miercurea Ciuc, eveniment la care vor participa peste 300 de aleşi locali, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor judeţene. Dezbaterea poartă numele ”Coerenţă şi transparenţă, exemple de bune practici la nivelul judeţelor Harghita şi Covasna” şi se va concentra pe identificarea problemelor cu care se confruntă cei din administraţia locală din judeţele Harghita şi Covasna, identificarea domeniilor cu potenţial de dezvlotare în această zonă, dar şi a modului în care sunt puse în practică măsurile de ordin administrativ.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
”Cele două judeţe, e bine de subliniat, au un potenţial extraordinar de dezvoltare, dar trebuie identificate condiţiile care vor face posibilă această dezvoltare. (...) Temele care vor fi abordate în cadrul acestei dezbateri: infrastructură, activităţi economice şi forţă de muncă la nivel local, capacitatea de colaborare prin intermediul clusterelor şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, turismul şi potenţialul de dezvoltare din această zonă”, a arătat Dobrovolschi.
Dezbaterea este organizată de Consiliul Judeţean Hraghita în colaborare cu Consiliul Judeţean Covasna.
Tot pe 18 iulie, şeful statului vizitează şi Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, purtătorul de cuvânt precizând că Iohannis îşi doreşte să sublinieze încă o dată importanţa pe care o acordă încurajării tradiţiilor, respectării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie când vorbim despre libertate religioasă, dar şi dezvoltarea parteneriatului între autorităţile locale şi culte în domenii precum cel cultural, social şi educaţional.
”Este una dintre cele mai cunoscute zone de pelerinaj din România. De asemenea, este cel mai mare complex de acest gen din Europa de Est, adunând credincioşi din România şi din alte ţări. Vizita la acest centru spiritual are un rol foarte clar”, a punctat Dobrovolschi.
De asemenea, tot în cadrului vizitei în Harghita, Iohannis se va opri la căminul ”Sfântul Ştefan” din Miercurea Ciuc.
”Va vizita acest cămin, şi, de asemenea, în incinta acestei instituţii, va avea o întâlnire cu meşteşugari, întreprinzători şi producători autohtoni. Ca de fiecare dată, când sunt astfel de contexte, preşedintele îşi doreşte să sublinieze faptul că susţine agricultura ecologică şi, de asemenea, producătorii autohtoni, meşteşugarii. Să nu uităm că aceste aspecte ţin de brandul României şi, dacă tot vorbim de potenţial de dezvoltare în această zonă, tocmai aceste lucruri pot face parte din elementele de dezvoltare agroturistică din zona Harghita şi Covasna”, a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
Potrivit estimărilor Administraţiei Prezidenţiale, deplasarea în judeţul Harghita se va finaliza undeva în jurul prânzului cu o vizită la un obiectiv foarte important din punct de vedere economic pentru această zonă.
”Este vorba aici despre fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, este o fabrică cu tradiţie în îmbutelierea apei minerale. Are capital integral românesc, ceea ce este un fapt foarte important. România se află pe locul 5 la nivelul Uniunii Europene la capitolul producţie de ape minerale, care este, din nou, un fapt care merită adus în prim plan. Tocmai de aceea, şeful statului intenţionează să sublinieze acest potenţial pe care îl are zona, un potenţial economic important, tocmai pentru că există resurse deosebit de bogate în izvoare de ape minerale”, a precizat Dobrovolschi.
După prânz, Iohannis va merge în judeţul Covasna, mai precis în municipiul Sfântul Gheorghe, unde va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii clusterelor, asociaţiilor profesionale şi incubatoarelor din zonă şi unde se va discuta despre măsurile care ar putea fi luate pentru încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii din zonă, dar şi modul în care acestea ar putea să aducă o contribuţie importantă la dezvoltarea economică din judeţele Harghita şi Covasna.
Totodată, Dobrovolschi a mai spus că la finalul zilei şeful statului va lua parte la un moment special, acesta urmând să aibă loc la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea, ”la exact 100 de ani de la bătălie, una dintre cele mai mari desfăşurate pe teritoriul României în Primului Război Mondial”.
”Iată, preşedintele ia parte la un ceremonial militar, dar, de asemenea, aduce omagii ostaşilor români care şi-au pierdut viaţa în timpul Primului Război Mondial. (...) Preşedintele vrea să pună în evidenţa contribuţia remarcabilă pe care au avut-o ostaşii români la ceea ce înseamnă realizarea Unirii. Şi de asemenea, două aspecte importante - cât este de necesar să marcăm momentele glorioase ale Armatei Române şi Preşedintele îşi mai doreşte să sublinieze nevoia urgentării, nevoia intensificării pregătirilor pentru anul 2018. Să nu uităm că vorbim despre Centenarul Marii Uniri şi sunt necesare aceste pregătiri foarte serioase”, a conchis Dobrovolschi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.