Preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe generalul Răzvan Ionescu în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI.
Răzvan Ionescu îşi va prelua atribuţiile începând de vineri, 24 martie 2017, anunţă SRI.
Generalul de brigadă Răzvan Ionescu are 45 de ani şi o experienţă de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. De profesie este fizician, absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică şi Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă şi Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania, anunţă SRI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Serviciul transmite că Ionescu a ocupat mai multe funcţii, atât în cadrul unităţilor centrale, cât şi teritoriale, "unde a avut succese operaţionale de anvergură", în parteneriat cu servicii de intelligence din spaţiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaţionale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaţionale, migraţie şi terorism.
A fost încadrat în SRI cu gradul de căpitan şi a absolvit ca şef de promoţie cursurile de iniţiere. A fost avansat la gradul de general de brigadă în primăvara anului 2016 şi anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea ameninţărilor transfrontaliere, mai spune SRI, într-un comunicat de presă.
"În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituţionali ai SRI, atât interni, cât şi externi", afirmă Serviciul.
Funcţia de prim-ajunct al directorului SRI a rămas vacantă din 17 ianuarie, când preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul de eliberare din funcţie şi de trecere în rezervă a lui Florian Coldea.
În aceeaşi zi, SRI anunţa că ancheta internă demarată în urma unor înregistrări video publicate de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care apărea alături de Florian Coldea nu a relevat elemente care să se constituie încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare, însă prim-ajunctul directorului SRI a cerut eliberarea din funcţie.
”Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea”, arăta atunci SRI.
Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu diverse numiri în funcţie sau cu acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu şi, recent, Sebastian Ghiţă, care l-a menţionat în fiecare dintre cele opt apariţii ale sale la televiziunea pe care o controlează. Într-o înregistrare difuzată de România TV, Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, relata despre concedii petrecute cu acesta, în Seychelles, în 2010, şi în 2012 în Toscana, unde ar fi fost şi Vasile Dâncu. Sebastian Ghiţă a prezentat şi o fotografie în care a susţinut că se află soţia sa şi soţia lui Coldea, la Disneyland.
Coldea a fost audiat, în luna februarie, de procurorii Parchetului instanţei supreme, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu privind înregistrările lui Sebastian Ghiţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.