Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne. Actul normativ prevede ca numirea în funcţie a directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne să fie făcută cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
„Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este numit şi eliberat din funcţie de către ministrul afacerilor interne. Numirea şi eliberarea din funcţie se fac cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, prevede actul normativ promulgat de către şeful statului.
De asemenea, „în situaţia în care directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă aflat în funcţie nu deţine avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Ministerul Afacerilor Interne solicită emiterea acestuia în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pe 23 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar pe 9 octombrie a fost adoptat decizional de către Senat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.