Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost trimis în judecată de cătr erocurorii DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi şantaj. Iliuţă nu ar fi aprobat plata salariilor pentru 10 angajaţi, deşi aceştia aveau decizii definitive ale instanţei,şi ar fi şantajat un procuror să nu-l trimită în judecată.
”Procurorii DNA Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Vasile Iliuţă, la data faptelor şi în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi şantaj”, a transmis, miecuri, DNA.
Sursa citată a precizat că, în perioada martie – iulie 2019, Iliuţă Vasile şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege, în sensul că ar fi îngrădit dreptul la muncă al unui număr de 10 angajaţi din cadrul Consiliului judeţean Călăraşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Concret, inculpatul Iliuţă Vasile nu a aprobat plata drepturilor salariale angajaţilor respectivi în condiţiile în care magistraţii Tribunalului Călăraşi au dispus suspendarea a două hotărâri ale Consiliului Judeţean Călăraşi în urma cărora cele 10 persoane fuseseră eliberate din funcţia publică pe care o deţineau. În aceeaşi perioadă şi în acelaşi context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care ştia că sunt falsificate şi în care, cu ştiinţă, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaţilor respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale”, au transmis procurorii.
Totodtă, aceştia precizează că, la data de 20 decembrie 2019, ”inculpatul Iliuţă Vasile ar fi exercitat constrângeri asupra unui procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat”.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au menţionat procurorii.
Iliuţă este preşedintele CJ Călăraşi şi preşedinte interimar al PSD Călăraşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.