Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la evenimentele organizate cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Forţelor pentru Operaţii Speciale Târgu Mureş, că va continua să susţin procesul de modernizare al Armatei României, el afirmând că creşterea procentului din PIB alocat pentru apărare la 2,5% are un aport considerabil şi pentru înzestrarea cu echipamente şi tehnică militară modernă. Este necesar să continuăm să acest demers pentru că suntem parte a unei Alianţe care ne asigură cele mai puternice garanţii de securitate din istoria noastră, dar trebuie să aven şi noi contribuţia noastră, a mai spus prim-ministrul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La 1 Martie, Forţele pentru Operaţii Speciale, aniversează 20 de ani de existenţă. În aceasta cazarmă, se constituia la 1 martie 2003, primul batalion de forţe speciale - „Vulturii”- , aici a început întreg procesul de pregătire şi operaţionalizare a forţelor pentru operaţii speciale. România a reuşit, astfel, să-şi construiască structuri de forţe speciale la nivelul tuturor categoriilor de forţe, acestea fiind încadrate cu militari de elită, profesionişti, cu aptitudini dezvoltate de luptători, care sunt simultan, paraşutişti, scafandri şi alpinişti, capabili să facă faţă oricărei situaţii deosebite pentru că îşi bazează forţa de intervenţie în teatru pe surpriză, viteză de acţiune, ingeniozitate, mobilitate, flexibilitate, înţelegerea mediului de acţiune din punct de vedere cultural şi lingvistic”, a spus premierul în mesaj.
 
Şeful Executivului a arătat că ”Forţele pentru operaţii speciale sunt componenta de reacţie rapidă, de nivel strategic, cu un nivel ridicat de pregătire şi dotare”.
 
”Împreună cu alte categorii de forţe, forţele speciale s-au constituit într-un argument important privind gradul de pregătire, eficienţă şi profesionalism al forţelor armate, o realizare care a câştigat respectul şi aprecierea în rândul aliaţilor şi partenerilor noştri din NATO şi UE, a partenerilor strategici americani. Forţele pentru Operaţii Speciale contribuie la nota definitorie de elită a unei armate capabile să execute, în teatrele de operaţii, misiuni complexe, cu grad ridicat de pericol, dar de o importanţă foarte mare pentru protecţia celorlalte forţe si succesul operaţiilor militare”, a spus el.
 
Potrivit lui Nicolae Ciucă, ”procesul de adaptare la condiţiile mediului de securitate aflat în continuă schimbare a determinat şi o transformare şi integrare a structurilor, în 2018 fiind înfiinţat Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale, pentru asigurarea coordonării şi conducerii la nivel strategic, iar forţele pentru operaţii speciale s-au dovedit, în timp, o componentă extrem de importantă a Armatei României”.
 
”În Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest, în cadrul unor operaţii conduse de NATO sau a altor coaliţii de forţe în Africa, Asia şi Marea Mediterană militarii forţelor pentru operaţii speciale au demonstrat că sunt în măsură să execute, la înalte standarde, toate misiunile primite. Activitatea forţelor pentru operaţii speciale a fost recunoscută la nivel intern şi internaţional şi a constituit o emblemă de marcă a Armatei Române iar profesionalismului luptătorilor de elită a fost recompensat cu peste 1000 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere, atât naţionale cât şi internaţionale primite de militarii care au luptat în Afganistan sau în alte teatre de operaţii”, a spus premierul. 
 
”Voi continua să susţin procesul de modernizare al Armatei României. Creşterea procentului din PIB alocat pentru apărare, la 2,5% are un aport considerabil şi pentru înzestrarea cu echipamente şi tehnică militară modernă a Armatei României. Este necesar să continuăm să acest demers pentru că suntem parte a unei Alianţe care ne asigură cele mai puternice garanţii de securitate din istoria noastră, dar trebuie să aven şi noi contribuţia noastră”, a completat prim-ministrul Ciucă. 
 
Nicolae Ciucă a precizat că ”Ziua Forţelor de Operaţii Speciale rămâne, în acelaşi timp, un prilej de comemorare a camarazilor care şi-au pierdut viaţa în timpul îndeplinirii cu cinste a misiunilor încredinţate, respectându-şi jurământul de credinţă faţă de ţară. Să-i păstrăm pe toţi mereu vii în suflet şi în gând, aducându-le mereu un omagiu ca demni eroi ai României”. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.