Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni la Palatul Victoria, cu preşedintele Bundesrat Bodo Ramelow, aflat în prima sa vizită în România. Discuţiile purtate au vizat aprofundarea dialogului bilateral, dezvoltarea relaţiilor economice româno-germane, dar şi evoluţiile legate de securitatea energetică în contextul crizei din Ucraina, informează Guvernul într-un comunicat de presă.
În cadrul dialogului, a fost marcată importanţa acestui an, care marchează aniversarea a 30 ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, mai indică sursa citată.
Cei doi înalţi oficiali au subliniat interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale, în special a celei economice şi pe sectoarele strategice (hidrogen verde, infrastructură de transport, energie etc), remarcând importanţa menţinerii unui flux constant de informaţii privind condiţiile lucrătorilor mobili/sezonieri români.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a remarcat rolul comunităţii româneşti din Germania şi cel al comunităţii etnicilor germani din România, care oferă o punte solidă de legătură între ţările noastre. Contribuţia românilor care trăiesc şi lucrează în Germania oferă avantaje reciproce la nivelul relaţiei bilaterale. Cetăţenii români - medici, oameni de ştiinţă, ingineri, muncitori - reprezintă cea mai mare şi mai bine integrată comunitate din Germania şi contribuie la bunăstarea socială şi diversitatea culturală.
Cooperarea economică reprezintă un pilon de bază al relaţiei bilaterale, Germania fiind cel mai important partener comercial al României şi al treilea investitor pe piaţa românească. Guvernul României şi-a exprimat disponibilitatea, în acest context, de a oferi facilităţi şi capacităţi alternative sustenabile pentru relocarea industriei germane din Rusia, Asia sau chiar Ucraina.
Din perspectiva securităţii energetice, premierul Ciucă a prezentat oportunităţile generate de exploatarea gazelor de mare adâncime la Marea Neagră şi importanţa diversificării rutelor de aprovizionare cu gaz, la nivel european, la care România poate contribui activ, mai indică sursa menţionată.
A existat o largă convergenţă de vederi cu privire la impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cei doi demnitari condamnând brutalitatea acestui război ilegal şi nejustificat. A fost recunoscută importanţa solidarităţii europene, atât în ceea ce priveşte răspunsul la agresiunea rusă, cât şi în sprijinirea cetăţenilor ucraineni. A fost subliniată necesitatea de a rămâne vigilenţi şi de a combate dezinformarea şi propaganda promovată de surse ruse, care au ca scop slăbirea încrederii cetăţenilor în stat şi în autorităţile acestuia.
Cele peste 24 de mii de companii cu capital german generează 300.000 locuri de muncă, cumulând capital investit de peste 5 miliarde euro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.