Premierul desemnat Florin Cîţu şi echipa de negociere a PNL încep luni discuţiile pentru formarea unei majorităţi în Parlament. Tot luni, conducerile celor două Camere ar urma să fie convocate pentru a stabili calendarul învestirii Guvernului, dat fiind că lista Guvernului şi programul de guvernare au fost depuse încă de vineri.
”Am depus lista miniştrilor şi programul de guvernare. Mandatul meu este clar: formarea unei majorităţi parlamentare cât mai repede. Începând de luni, împreună cu echipa de negociere a PNL, voi avea întâlniri cu partidele parlamentare pentru a forma o majoritate. Ştiu că se poate! Cer public PSD să nu mai întârzie calendarul de învestire a guvernului în Parlament”, scria vineri pe Facebook premierul desemnat.
Echipa de negocieri a PNL este formată din Cîţu, liderii de grup, preşedintele partidului şi vicepreşedinţii. Asigurarea unei majorităţi este în primul rând necesară pentru a contracara un eventual boicot al PSD şi a realiza astfel cvorumul de şedinţă, acesta fiind de fapt primul test al susţinerii necesare votului de învestitură.
Tot luni, ar trebui convocate conducerile celor două Camere pentru a stabili calendarul învestirii Guvernului, adică programul audierii membrilor Guvernului şi data votului din plen. Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor. Data primirii programului şi a listei Guvernului este în acest caz 28 februarie.
Premierul interimar Ludovic Orban a anunţat duminicî seară că va solicita „un calendar cât mai rapid” pentru votul de învestire, estimând ca joi sau lunea viitoare să aibă loc votul de învestire a Guvernului. Orban a mai afirmat, referitor la posibilitatea ca PSD să boicoteze din nou votul, că acest lucru nu se poate întâmpla la nesfârşit, ”Avem şi noi la dispoziţie posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituţională în cazul în care ei refuză să-şi îndeplinească atribuţiile care sunt stabilite în Regulamentul Camerelor”, a avertizat el.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Articolul 89 din Constituţie prevede că după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.