Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul aprobă o investiţie majoră, de aproape 100 de milioane de euro, prin care vor fi dezvoltate conexiuni pentru internet de mare viteză în aproximativ 1000 de localităţi din ţară.
”Aprobăm azi o investiţie majoră, de aproape 100 de milioane de euro, prin care vor fi dezvoltate conexiuni pentru internet de mare viteză în aproximativ 1000 de localităţi din ţară”, a spus premierul în deschidere şedinţei Executivului.
Potrivit lui Ciolacu, ”prioritate vor avea unităţile şcolare, bibliotecile, unităţile medicale, instituţiile publice”.
”De asemenea, vor fi vizate şi acele comunităţi unde nu există internet iar reţelele fixe ori mobile sunt insuficiente, inclusiv în zonele defavorizate”, a mai declarat şeful Executivului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.