Deputaţii PNL au depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate în privinţa Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, în care reclamă, printre altele, faptul că nu s-a ţinut cont de principiul bicameralismului, majoritatea parlamentară impunând totodată soluţii legislative care încalcă reglementări constituţionale privind atributul preşedintelui României de a conferi decoraţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Forma iniţială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanţiale aduse în a doua Cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, norme care schimbă sensul iniţiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului”, se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii mai afirmă că „nu sunt specificate în mod concret sursele de finanţare şi alocările bugetare necesare acoperirii activităţilor desfăşurate cu ocazia Centenarului”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„În plus, majoritatea parlamentară a impus soluţii legislative care încalcă reglementări constituţionale care privesc atributul Preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare în numele statului român. Prin forma legii adoptată în Camera Deputaţilor este eludată instituţia Preşedintelui României din acest mecanism constituţional, fiind instituite în paralel alte tipuri de medalii şi distincţii prilejuite de aniversarea Marii Uniri, spre a fi acordate prin hotărâre a Parlamentului ori prin hotărâre a Guvernului”, a conchis PNL. 

Deputatul PNL Florin Roman a intrat, de marţi, în grevă japoneză, urmând să poarte o banderolă albă pe braţ şi un mic steag tricolor în piept în semn de protest faţă de faptul că majoritatea parlamentară a respins în bloc, în comisiile pentru administraţie şi cultură, toate amendamentele sale la proiectul privind ”Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”. Parlamentarul ameninţă că în toamnă va intra în greva foamei dacă Guvernul nu va aloca bani pentru proiectele pregătite de municipalitatea din Alba Iulia pentru anul 2018, când este sărbătorit Centenarul.

Proiectul de lege privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri a fost adoptat  de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 204 voturi „pentru” şi 33 de abţineri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.