Plenul Senatului a votat, miercuri, cu 91 de voturi pentru, 22 împotrivă, împotrivă şi 4 abţineri, un proiect de aprobare a unei Ordonanţe în care a fost introdus un amendament care prevede majorări ale indemnizaţiilor demnitarilor. În urmă cu câteva ore, Curtea Constituţională admisese sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările din sistemul public, care prevedeau creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor. Senatul este primă Cameră sesizată, astfel că votul final va fi dat de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a primit raport de admitere în comisia de muncă din Senat.
Un amendament semnat de senatorii Turos Lorand şi Fejer Laszlo Odon prevede că, prin excepţie de4 la prevederile alin. (2) şi (4), începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în Anexa IX la Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut la Legea cadru 153/2017 cu salariul minim pentru anul 2021.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cei de la USR spun că, potrivit amendamentului, indemnizaţiile lunare pentru cei care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite) vor creşte de la 1 noiembrie 2022.
Concret, cuantumul brut al indemnizaţiilor va fi stabilit prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe ţară pentru anul 2021, arată Opoziţia.
De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor creşte cu 25% şi salariile şi sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislatic şi Administraţiei Prezidenţiale, mai afirmă cei de la USR.
USR a cerut, prin vocea senatorului Sebastian Cernic, întoarcerea proiectului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători.
Propunerea USR a fost repinsă în plen, cu 54 de voturi împotrivă şi 35 de voturi pentru.
Ştefan Radu Oprea, liderul senatorilor PSD, a anunţat în plen că grupul PSD votează proiectul cu amendamente, pentru a fi constituţional. ”Propunerea PSD în Guvernul României va fi ca din Anexa 9 să fie supus acestei reglementări doar punctul C” a spus Oprea. Axexa C se referă la salariile celor din administraţia publică locală.
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public.
”Prin sesizarea CCR, USR a împiedicat creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor şi a protejat banul public şi bugetul de stat. Confruntată cu decizia CCR, Coaliţia PSD-PNL-UDMR apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali pe uşa din dos, printr-un amendament ce va fi miercuri votat în plenul Senatului”, arată un comunicat de presă al partidului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...