Platforma ”România 100”, lansată luni de către premierul Dacian Cioloş, conţine un portofoliu de 21 de proiecte naţionale pe care acesta vrea să le deruleze, în cazul în care va găsi susţinere politică necesară după alegerile din decembrie, printre ele aflându-se reforma administraţiei publice, contruirea gazoductului Bulgaria-România-Ungaria-Austria şi elaborarea unui cadru financiar multianual, care să permită derularea unor investiţii publice pe termen lung.
Reforma administraţiei publice urmează să se facă prin introducerea unor criterii noi de recrutare, evaluare şi stimulare a funcţionarilor, totodată urmând să fie modificată şi Legea-cadru a salarizării unitare a bugetarilor.
În domeniul justiţiei, Cioloş îşi propune operaţionalizarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, întărirea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) şi un pact multianual pentru finanţarea şi întărirea sistemului judiciar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Premierul îşi propune operaţionalizarea celor 17 capitole ale Strategiei România Competitivă, crearea unui program naţional pentru sprijinirea antreprenorialului ca motor al economiei româneşti, continuarea Pachetului antisărăcie, cu alocare bugetară, schimbări legislative, termene concrete de îndeplinire asumate anual.
Un alt obiectiv este unui cadru financiar multianual, care să asigure continuitatea investiţiilor majore în economie, prin angajarea multianuală a resurselor bugetare, urmat de stabilirea unui portofoliu de proiecte de investiţii de interes naţional, care să beneficieze de fonduri europene şi buget naţional în domeniile sănătate, educaţie, infrastructură mare.
În domeniul agriculturii şi silviculturii, proiectele lui Cioloş sunt: crearea unui program naţional pentru păduri care să permită conservarea şi exploatarea durabilă a acestora; reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului într-o structură care să permită achiziţionarea de terenuri agricole, comasarea şi revânzarea acestora către tineri agricultori, astfel încât să sprijine dezvoltarea agriculturii locale, întărirea fermei de familie, a formelor asociative şi a clasei de mijloc la sate; încurajarea în agricultură a producţiei şi comercializării (inclusiv la export) de valoare adăugată, asocierii şi organizării pe filieră în agricultură şi înfiinţarea Camerelor Agricole ca structuri independente de consultanţă agricolă şi sprijin pentru fermieri, coordonate de aceştia; continuarea investiţiilor în cadastrarea teritoriului ţării, cu precădere pentru terenurile agricole.
În domeniul implementării programelor europene, premierul îşi propune simplificarea procedurilor, creşterea calităţii proiectelor şi a impactului pe care programele finanţate îl au în economie şi dezvoltarea instrumentelor financiare inovatoare demarate cu ajutorul fondurilor europene.
Pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni, Cioloş pledează pentru implementarea strategiilor de Investiţii Teritoriale Integrate din fonduri europene şi buget naţional în Delta Dunării, Valea Jiului, zona Moldovei, Roşia Montană-Apuseni şi identificarea altor zone care necesită pachete de intervenţie integrate din fonduri publice si private.
În ce priveşte politica externă, sunt două proiecte invocate de către Dacian Cioloş: pregătirea în condiţii optime a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene în 2019, dezvoltarea gazoductului Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) şi continuarea eforturilor de interconectare energetică şi consolidare a independenţei şi securităţii energetice a ţării.
Prim-ministrul Dacian Cioloş a dat publicităţii, luni seara, Platforma 100 care cuprinde principiile şi proiectele pe care vrea să le aplice în cazul în care va rămâne prim-ministru, platforma conţinând 10 principii de bază, un program de măsuri pentru primele 100 de zile ale viitoarei guvernări şi un portofoliu de proiecte naţionale.
”Am promis că nu voi candida în aceste alegeri şi că nu mă voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea rămâne fermă, iar Guvernul pe care îl conduc rămâne unul independent. Mandatul de premier pe care l-am preluat în noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politică şi economică a ţării. Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâştige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate”, a scris Dacian Cioloş în preambulul platformei sale.
Premierul constată că unele formaţiuni politice au evitate reformarea păstrându-şi modul de raportare la alegători. Cioloş susţine că a încercat să arate că România poate fi guvernată altfel: onest, corect şi integru. ”Nu totul a mers bine, dar am încercat să corectăm cu onestitate greşelile făcute. Dar, tocmai pentru că acum am această experienţă, cred că schimbarea poate să continue. Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 decembrie 2016, ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susţinute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizaţiile societăţii civile, de oamenii de afaceri, de fiecare dintre noi, cei care credem că această schimbare e necesară”, a afirmat Cioloş.
Premierul a explicat că numele de Platforma 100 vine de la apropiata celebrare a centenarului Marii Uniri. ”De aceea, vă propun Platforma #Romania100 – România la 100 de ani - 10 principii ale unei guvernări pentru cetăţeni, însoţite de un portofoliu de proiecte naţionale care cred că ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor. O platformă pentru a ne recâştiga încrederea în România şi în noi înşine”, a spus şeful Guvernului.
Cele 10 principii ale lui Cioloş, în formularea sa, sunt: ”1. susţin o Românie fără corupţie; 2. susţin o Românie cu o clasă politică responsabilă; 3. susţin o Românie guvernată cu bun simţ; 4. susţin o Românie în care fiecare munceşte şi este plătit cinstit; 5. susţin o Românie fără sărăcie; 6. susţin o Românie cu o economie competitivă; 7. susţin o Românie cu adevărat educată; 8. susţin o Românie sănătoasă; 9. susţin o Românie care contează în Uniunea Europeană şi NATO; 10. susţin o Românie a tuturor românilor.”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.