Reprezentanţii partidul REPER au anunţat, marţi, contestarea la Curtea Constituţională a ordonanţei de urgenţă care prevede comasarea alegerilor şi atacarea în instanţă a hotărârii de Guvern pentru organizarea alegerilor, scopul fiind blocarea aplicării acestor norme neconstituţionale. Demersurile juridice sunt coordonate de deputaţii REPER, Andrei Lupu şi Oana Cambera, care argumentează că recurgerea la Avocatul Poporului folosită până acum de alte partide pentru a-i solicita contestarea constituţionalităţii ordonanţei nu oferă garanţia unui răspuns rapid şi eficient, având în vedere lipsa de succes a demersurilor similare anterioare.
„Este un moment crucial pentru democraţia din România, am iniţiat cât de repede am putut o acţiune legală împotriva ordonanţei de urgenţă ce propune comasarea alegerilor. Această ordonanţă reprezintă o ameninţare gravă la adresa libertăţii şi corectitudinii procesului electoral. Vom ajunge la CCR printr-o procedură specială, fără întârzieri şi fără a aştepta bunăvoinţa altor autorităţi”, a afirmat deputatul Andrei Lupu, potrivit comunicatului de presă al formaţiunii.
Acţiunile demarate de partidul REPER vizează utilizarea căilor legale directe pentru a opri procesul comasării alegerilor, prin solicitarea suspendării şi anulării ordonanţei de urgenţă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În cadrul excepţiei de neconstituţionalitate, REPER invocă argumente semnificative, printre care se numără limitarea exercitării drepturilor fundamentale, precum dreptul de a alege şi de a fi ales, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă şi nu printr-o lege adoptată de Parlament, contrar prevederilor articolului 53 din Constituţie şi clarificărilor aduse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 55/2020.
De asemenea, REPER subliniază încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, argumentând că există jurisprudenţă a Curţii Constituţionale care stipulează că legislaţia electorală trebuie interpretată prin prisma recomandărilor acestei comisii, evidenţiind astfel o abordare care pune în discuţie conformitatea acţiunilor legislative cu standardele şi principiile democratice recunoscute la nivel internaţional.
„În acest moment, nu avem încredere în celeritatea Avocatului Poporului cu privire la un demers de contestare. Refuzăm să acceptăm o ordonanţă care încalcă grav principiile fundamentale ale democraţiei şi pune în pericol libertatea şi corectitudinea procesului electoral.Considerăm că această comasare forţată a alegerilor este o tentativă de manipulare a voinţei electorale şi de limitare a accesului cetăţenilor la vot”, a declarat deputata Oana Cambera, conform sursei citate.
Demersul partidului REPER de a se adresa direct justiţiei, contestând decizia comasării alegerilor, reprezintă un răspuns la eşecul apelurilor anterioare către Avocatul Poporului de a sesiza Curtea Constituţională. Această acţiune legală urgentă vine după ce, la sfârşitul lunii februarie, deputaţii REPER, Andrei Lupu şi Oana Cambera, au făcut un apel oficial către Avocatul Poporului pentru a contesta constituţionalitatea ordonanţei.
Guvernul a adoptat pe 8 martie o ordonanţă de urgenţă care prevede comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, stabilind data de 9 iunie 2024 pentru ambele tipuri de scrutin. Luni, Executivul a adoptat şi o hotărâre pentru organizarea alegerilor, cu doar câteva ore înainte de împlinirea termenului limită prevăzut de legislaţia in vigoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.