Reprezentanţii PMP acuză că, la propunerea membrului PSD din Biroul Electoral Central, a fost respins reprezentatul PMP în BEC. Ei mai spun că această decizie vine la doar o săptămână după ce Guvernul PSD-PNL a decis, prin intermediul ordonanţei de urgenţă privind comasarea alegerilor, eliminarea PMP din secţiile de vot.
„PMP rămâne unit, chiar dacă atacurile la adresa noastră continuă! Deşi PMP a avut două Congrese în care a fost aleasă conducerea statutară a partidului, de doi ani este blocată în justiţie publicarea procesului verbal al alegerilor în registrul partidelor politice. Miza: desfiinţarea PMP. După PSD şi PNL, Partidul Mişcarea Populară este al treilea partid ca număr de aleşi locali în România, cu peste 2.300 de aleşi locali. Din clipa în care PMP a decis, prin forurile sale statutare validate de instanţă, implicarea în construcţia polului politic «Dreapta Unită», practic am devenit cel mai hărţuit partid din România. Împotriva PMP sunt deschise în instanţă zeci de procese, iar AEP a tăiat subvenţia primită conform legii în iunie 2023, la un an după alegerea în februarie 2022 a preşedintelui Eugen Tomac, exact când au început negocierile privind formarea polului de dreapta”, arată o postarea de sâmbătă, pe pagina de Facebook a partidului.
Totodată, Partidul Mişcarea Populară, prin decizia Colegiului Naţional, forul cel mai important după congres, a hotărât desemnarea reprezentatului PMP în Biroul Electoral Central. „Conform legii, PMP, fiind partid europarlamentar, are dreptul de a desemna un reprezentat în BEC. La propunerea membrului PSD din BEC, a fost respins reprezentatul PMP în BEC”, mai arată postarea de pe reţeaua de socializare.
„Această decizie vine la doar o săptămână după ce Guvernul PSD-PNL a decis, prin intermediul OUG privind comasarea alegerilor, eliminarea PMP din secţiile de vot. PMP condamnă această decizie profund nedreaptă şi o consideră un derapaj major. Prin aceste decizii este atacată direct opoziţia democratică din România şi afectat profund întregul proces electoral. Vom contesta în cel mai scurt timp posibil această decizie. Partidul Comasat Român PSD-PNL îşi doreşte alegeri fără opoziţie. Noi rămânem ferm angajaţi alături de colegii din USR şi Forţa Dreptei să construim, prin «Dreapta Unită», un viitor pe care românii îl merită!”, mai spune sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.