Parlamentului României i s-a atribuit, miercuri, 16 octombrie, proiectul de twinning „Consolidarea capacităţii Parlamentului Republicii Moldova şi a rolului acestuia în procesul de aderare la UE”, în calitate de partener junior, într-un consorţiu format din Grecia (partener senior), Italia, Ungaria şi Austria, precum şi experţi din partea Parlamentului Olandei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Obiectivul specific al twinning-ului este asigurarea procesului legislativ eficient, transparent şi participativ, în contextul apropierii de acquis-ul UE, precum şi consolidarea supravegherii de către Parlamentul Republicii Moldova sub forma unei mai mari responsabilităţi pentru deciziile Guvernului, precizează un comunicat oficial.

Atribuirea proiectului de twinning consorţiului din care face parte şi Parlamentul României vine în contextul în care, în câteva zile, în Republica Moldova au loc alegeri prezidenţiale şi un referendum esenţial privind modificarea Constituţiei pentru a include dorinţa cetăţenilor acesteia de aderare la Uniunea Europeană. România este un susţinător ferm al Republicii Moldova şi al viitorului său european şi sprijină constant şi nemijlocit instituţiile şi pe cetăţenii săi în îndeplinirea obiectivelor în acest sens.

Proiectul va avea o durată de doi ani şi va fi materializat prin trei componente, concepute pentru a oferi sprijinul necesar Parlamentului Republicii Moldova, respectiv: evaluarea şi consolidarea capacităţilor Parlamentului Republicii Moldova de a analiza, elabora şi modifica legislaţia în contextul apropierii de UE; consolidarea capacităţilor instituţionale ale Parlamentului pentru a exercita mai eficient controlul asupra Guvernului, precum şi optimizarea procedurilor interne ale Parlamentului pentru a face faţă în mod eficient volumului crescut al activităţii legislative şi pentru asigurarea transparenţei.

„Suntem onoraţi de oportunitatea de a participa, în calitate de partener junior, la proiectul de twinning destinat consolidării Parlamentului Republicii Moldova şi a rolului acestuia în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Şi pentru Camera Deputaţilor, câştigarea proiectului este o premieră. Adresăm mulţumiri tuturor partenerilor noştri, precum şi felicitări pentru munca de echipă care a asigurat această reuşită. Avem deja o colaborare consacrată cu colegii din Parlamentul de la Chişinău, pe care ne dorim să o dezvoltăm în continuare. Cu siguranţă, profesionalismul şi implicarea specialiştilor din Camera Deputaţilor şi Senat vor avea o contribuţie majoră la atingerea obiectivelor acestui proiect. Suntem încântaţi să susţinem şi din această perspectivă relaţia absolut specială cu Republica Moldova, precum şi de posibilitatea de consolidare a cooperării cu statele partenere”, a menţionat Ioana Bran-Voinea, Secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor şi lider junior în cadrul proiectului.

„Este pentru prima dată când Senatul României câştigă un proiect de twinning. Implicarea şi profesionalismul echipelor celor două Camere ale Parlamentului României, alături de omologi din celelalte state partenere, au asigurat atribuirea acestui proiect instituţiei noastre. Suntem onoraţi că expertiza specialiştilor din Senat şi Camera Deputaţilor va contribui la dezvoltarea activităţilor Parlamentului Republicii Moldova”, a declarat Izabela Chencian, Secretar general adjunct al Senatului României şi lider junior în cadrul proiectului.

Totodată, Izabela Chencian a subliniat faptul că „participarea României în acest proiect reprezintă încă o oportunitate pentru schimbul de bune practici între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova şi, de asemenea, va asigura şi consolidarea cooperării la nivelul tuturor statelor implicate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.