Palatul Parlamentului urmează să angajeze, prin concurs, 17 ghizi care vor avea contract part-time, ajungându-se astfel la un număr de 127 de angajaţi, anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent. Ea a mai spus că salariile acestora vor fi suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli şi se încadrează în prevederile bugetare aprobate pentru anul 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În cadrul Biroului Permanent de astăzi a fost solicitat avizul pentru modificarea anexei structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaţilor şi modificarea anexei statului de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor. Aceste modificări sunt aprobate de plenul Camerei, cu avizul Biroului Permanent”, a afirmat deputatul PSD.

Ioana Bran a mai spus că, „în perioada 2012 – 2016, aproximativ un număr de un milion de turişti au vizitat Palatul Parlamentului prin compartimentul vizite”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„Până în prezent, serviciile de ghidaj al turiştilor au fost organizate şi asigurate de un număr de aproximativ 50 de ghizi, colaboratori externi”, a completat social-democrata.

Secretarul Camerei Deputaţilor a afirmat că Palatul Parlamentului urmează să angajeze 17 ghizi, ajungându-se astfel la 127 de angajaţi ai instituţiei.

„Se va intoduce în statul de funcţie al Centrului internaţional de conferinţe 22 de ghizi, prin reorganizarea unor posturi deja existente, în final fiind vorba de 17 posturi noi. Practic se va ajunge de la 110 angajaţi la 127. Modificările propuse se vor suporta din bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţii proprii şi se încadrează în prevederile bugetare deja aprobate în anul 2017”, a subliniat deputatul PSD.

Ea a mai spus că activităţile de vizitare a Palatului Parlamentului vor începe, cel mai probabil, de săptămâna viitoare, dar „nu la capacitate maximă, pentru a se putea face faţă solicitărilor agenţiilor”.

„Nu se vor face la capacitate maximă deoarece probabil nu vor fi finalizate concursurile pentru angajare. 22 de ghizi sunt angajaţi part-time”, a conchis Ioana Bran. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.