Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, lider al Alianţei Dreapta Unită, avertizează asupra pericolului pe care coaliţia PSD-PNL îl reprezintă pentru democraţia din România. Acest pericol poate fi combătut odată cu alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie, spune Ludovic Orban:
„Alegerile din 9 iunie sunt despre supravieţuirea democraţiei în România. Oamenii care vin la vot trebuie să aibă clar în vedere că votul lor nu este doar un vot pentru aleşii locali, indiferent de culoarea politică. Votul lor este un vot pentru democraţie, dacă votează Alianţa Dreapta Unită, şi este împotriva democraţiei dacă votează cu coaliţia PSD-PNL.
Sunt liberal, am promovat ideile liberale de 34 de ani şi continui să mă lupt pentru promovarea valorilor, principiilor, ideilor liberale şi pentru o guvernare liberală, singura care este capabilă să dezvolte România la nivelul şi la potenţialul său.
Astăzi, în România, singurii liberali sunt liberalii din Forţa Dreptei, liberalii din USR, din PMP, liberalii din Alianţa Dreapta Unită! PSD şi PNL sunt anti-liberali, iar guvernarea lor este o guvernare, cum se denumeşte astăzi, iliberală. O guvernare care calcă în picioare drepturile şi libertăţile individuale, o guvernare care foloseşte instituţiile statului nu pentru a aduce creşterea calităţii vieţii, pentru a aduce garanţia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor români, ci au transformat instituţiile statului şi administraţia locală în armate private ale celor două clanuri politice, care încep să semne din ce în ce mai mult cu două mafii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Noi, liberalii din Alianţa Dreapta Unită, îi chemăm pe toţi aceia care gândesc liberal, care trăiesc pe propriile picioare, care îşi doresc cu adevărat o democraţie şi e economie de piaţă, să vină alături de noi şi să voteze împotriva comasaţilor, să voteze Alianţa Dreapta Unită. Pentru că doar noi, liberalii din Dreapta Unită, apărăm proprietatea privată, doar noi liberalii din Dreapta Unită susţinem mediul de afaceri şi orice iniţiativă individuală a oricărui cetăţean român, doar noi susţinem reducerea taxelor şi impozitelor în special pentru aceia care generează dinamica societăţii şi care creează valoare adăugată.
Noi, liberalii din Dreapta Unită, dorim reducerea birocraţiei şi depolitizarea administraţiei, spre deosebire de comasaţi, care au umflat administraţia cu sinecurişti politici care nu fac altceva decât să calce în picioare drepturile şi libertăţile, să umilească cetăţeanul român şi să devină o armată politică plătită din taxele şi impozitele noastre.
Români, pe 9 iunie vă invit să vă prezentaţi la vot şi să apăraţi democraţia, să susţineţi cu adevărat o societate care să respire libertate, o societate bazată pe drepturi garantate, o meritocraţie care să asigure şansa fiecărui român de a reuşi în viaţă prin propriile forţe şi prin propriile strădanii”.
(Comandat de Partidul Forţa Dreptei – Alianta Dreapta Unita
CMF: 41240007)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.