Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, crede că Uniunea Salvaţi România nu a câştigat nimic din “mesajul coroziv”cu care atacă PNL ”de dimineaţă până seara” şi se întreabă cum este posibil să ataci partenerul cu care vrei să faci o înţelegere, considerând că USR nu este credibil cu un astfel de mesaj. Orban se declară convins că aceste lucruri se vor opri mai devreme sau mai târziu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ludovic Orban a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, cum vede o alianţă cu USR după alegerile parlamentare, având în vedere animozităţile din ultima vreme dintre cele două formaţiuni politice.

“Inamicul politic este PSD, care este un rău pentru România, care pune în pericol stabilitatea şi viitorul prosper al României. Noi ne luptăm cu PSD. Dacă alţii consideră că pot să câştige voturi atacându-se pe noi şi îşi consumă o mare parte din energie, nu se bate cu PSD-ul, ci se bate cu noi, de fapt, până la urmă ajung să facă un serviciu PSD. Faptul că îşi propun un candidat de premier nu este nicio problemă şi mai ales candidatul de premier pe care l-au propus, e normal, orice partid politic are dreptul să spere să desemneze un premier, pe noi nu ne deranjează acest lucru. Treaba noastră este să ne prezentăm oferta de guvernare, să aratăm ce vrem să facem în următorii patru ani, să îi convingem pe români că singura şansă reală pentru dezvoltarea României în următorii patru ani este PNL şi că singurul partid care are capacitatea de a bate PSD este PNL. Dacă nu votează cu noi, este ca şi cum ar vota cu PSD, ca şi cum ar vota ca PSD-ul să poată să câştige alegerile”, a afirmat Orban.

Întrebat ce rol va avea PMP în această viitoare alianţă, preşedintele PNL a răspuns: “Suntem şi astăzi într-o formă de parteneriat la guvernare. De altfel şi cu USR, şi PMP, în ultimii patru ani de zile am fost de aceeaşi parte a baricadei, ne-am luptat într-o primă fază pentru a opri toate abuzurile şi toate nenorocirile PSD-iste, iar ulterior am beneficiat de sprijinul lor. Faptul că acum a început campania.... Şi la locale a fost la fel, a crescut tensiunea politică, părerea mea e că nu au câştigat nimic din mesajul ăsta coroziv prin care ne atacă pe noi de dimineaţă până seara. Nu câştigă nimic pentru că lumea vede, noi suntem potenţiali parteneri, noi vom forma mai mult ca sigur o majoritate, cum să îl ataci pe cel cu care tu vrei să faci o înţelegere? Noi acum şi la Bucureşti, şi la Timişoara, şi la Constanţa, noi formăm majorităţi între PNL şi Alianţa USR-Plus. Nu sunt credibili într-un astfel de mesaj. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu se vor opri”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.