Premierul Ludovic Orban susţine că ar fi un "act iresponsabil" o eventuală atacare la CCR a legii bugetului de stat, acesta arătând că, deşi va fi adoptată prin asumarea răspunderii, legea va putea avea amendamente. Orban spune însă că nu va accepta acele amendamente "populiste” care nu îşi vor găsi acoperire financiară.
"Răspunderea pentru neintrarea în vigoare a legii bugetul de stat va aparţine PSD. Le atrag atenţia că atacarea legii bugetului de stat la Curtea Constituţională este un act iresponsabil care va provoca consecinţe negative pentru fiecare român. Am ales procedura angajării răspunderii pentru că obiectivul nostru este ca până la data de 31 decembrie România să aibă bugetul pentru 2020, să dăm un semnal de stabilitate şi de bine intenţii prin acest buget", a spus Ludovic Orban, joi, la Radio România Actualităţi.
Orban a arătat că există îngrijorare la nivelul Comisiei Europene, al jucătorilor din piaţa financiară, al unor instituţii cu privire la bugetul pentru anul viitor.
Orban a reiterat că Guvernul îşi asumă răspunderea pe legea bugetului dat fiind calendarul sărbătorilor care nu ar permite trecerea prin Parlament astfel încât bugetul să fie aprobat înainte de sfârşitul anului. Premierul a invocat, de asemenea, "o anumită lipsă de omogenitate şi o fragilitate a majorităţii parlamentare care a susţinut învestirea Guvernului".
"Riscul unor derapaje în legea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale, derapaje necontrolabile, erau foarte mari şi practic o dezbatere în Parlament a proiectului de buget ar fi putut duce la un buget inaplicabil în realitate”, a spus Orban.
Întrebat dacă Guvernul va accepta amendamente pe legea bugetului, primul ministru a spus că da, iar acele amendamente care vor putea fi puse în aplicare pentru că se vor găsi resurse financiare vor fi adoptate.
"Cu siguranţă suntem deschişi, vom analiza toate amendamentele formulate (...) nu vom accepta amendamente populiste, care pot să ducă la creşteri de cheltuieli", a precizat el.
Primul ministru a catalogat drept "o minciună gogonată” informaţiile potrivit cărora ar urma să fie reduse sau îngheţate unele salarii din sectorul bugetar, reafirmând că legea salarizării va fi aplicată aşa cum este ea în vigoare. În context, Orban a criticat actuala lege a salarizării, catalogând-o pe acesta drept "o găselniţă".
"Ce reduceri de cheltuieli vor exista, ce măsuri am luat (...). În primul rând am îngheţat indemnizaţiile pentru demnitari, am strâns cureaua noi, cei care suntem în funcţii de demnitate publică. (...) De asemenea, am redus subvenţia pentru partidele politice cu 340%, în an electoral, în care avem două rânduri de alegeri. Am operat câteva modificări care sunt extrem de benefice pentru sectorul public: de la 1 ianuarie vor înceta toate detaşările în sectorul public care sunt făcute de la entităţi din mediul privat”, a mai spus Orban.
Şeful Guvernului a catalogat drept o "încălcare grosolană” metoda prin care angajaţi din mediu privat au fost detaşaţi în instituţii publice precizând că prin încetarea acestor detaşări vor fi reduceri ale cheltuielilor de personal.
Preşedintele interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spunea că PSD ar putea ataca la Curtea Constituţională legea bugetului, după asumarea răspunderii în Parlament, o decizie în acest sens urmând să fie luată săptămâna viitoare, în cadrul unui Comitet Executiv Naţional.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.