Premierul Ludovic Orban a comentat, vineri, la Tulcea, criticile referitoare la numirea unui director de Dezvoltare la Romatsa care a fost în trecut manager al unui salon de înfrumuseţare. ”Să arăţi numai o parte a activităţii unui om, fără să spui că lucrează de cel puţin opt ani la Romatsa, arată un subiectivism pe care nu l-am mai văzut până acum la liderii de sindicat”, a afirmat premierul.
Premierul Ludovic Orban a fost întrebat vineri, la Tulcea, ce îl califică pe Florentin Ulmeanu, noul director de Dezvoltare de la Romatsa, să ocupe această funcţie, în condiţiile în care a fost manager al unui salon de înfrumuseţare şi de service auto, iar sindicaliştii sunt nemulţumiţi de această numire.
“Domnul Ulmeanu lucrează în Romatsa de foarte mult timp, el a avut şi alte funcţii de conducere. Să prezinţi numai o parte a activităţii unui om, fără să prezinţi că omul respectiv lucrează de cel puţin opt ani de zile în Romatsa, arată un subiectivism pe care nu l-am văzut până acum la liderii de sindicat. Liderii de sindicat, când a fost nevoie să apeleze la oameni serioşi, au ştiut să apeleze atunci când erau pe punctul de a rămâne fără licenţa de operare şi noi am rezolvat imediat speţa cu fraţii Micula, făcând ceea ce trebuia să facă statul român şi un guvern normal la cap de opt ani de zile”, a spus Orban.
El a precizat că problemele Romatsa nu se rezolvă prin astfel de pâre ale liderului de sindicat, ci prin decizii manageriale extrem de serioase.
“În ceea ce priveşte activitatea Romatsa, sigur că acolo există decizii manageriale, domnul manager general este domnul Cimpuieru care este iarăşi un om cu activitate extrem de serioasă la nivelul Romatsa, un profesionist, un specialist. Problemele Romatsa nu se rezolvă prin astfel de pâre nejustificate ale liderului de sindicat, ci se rezolvă prin decizii manageriale extrem de serioase care în criza care a fost provocată de criza din domeniul transportului aerian să se găsească soluţii pentru a susţine activitatea Romatsa”, a mai anunţat Ludovic Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.