Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că a cerut acordul BPN al PNL pentru angajarea răspunderii Guvernului pe două teme: una legată de justiţie şi cealaltă de abrogarea prevederilor nocive pentru economie din Ordonanţa 114. El a precizat însă că abrogarea legii privind recursul compensatoriu nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu. "Este indispensabilă abrogarea cât mai rapidă a prevederilor legii privind recursul compensatoriu pentru că asta nu va genera efecte, repet, decât cei care urmează să comită fapte care ar putea atrage condamnarea lor de către instanţă", a precizat Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Orban a declarat, luni, că a cerut acordul BPN al PNL pentru angajarea răspunderii Guvernului pe două teme importante, una legată de justiţie şi cealaltă - de abrogarea prevederilor nocive pentru economie din Ordonanţa 114.
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"În ceea ce priveşte angajarea răspunderii pe domeniul justiţiei, am cerut acordul pentru a cuprinde în proiectul de lege pe care ar urma să ne angajăm răspunderea câteva elemente extrem de importante: prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor, de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederilor care cresc de la doi la patru ani vechimea necesară pentru intrarea în magistratură şi de asemenea, prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederii care trece de la complete de doi, la complete de trei. Toate aceste prevederi, în cazul în care nu vor fi prorogate, riscă să arunce în aer funcţionarea sistemului de justiţie", a explicat Orban.
 
El a menţionat că pensionarea anticipată va duce la dispariţia din sistem a aproximativ 2.700 de magistraţi, iar asta înseamnă că în ceea ce privşte completele de judecată există un risc major ca foarte multe procese să se reia de la început şi mai ales să se limiteze accesul cetăţenilor la actul de justiţie pentru că, "în urma pensionării anticipate a acestor mii de magistraţi, coroborat şi cu mărirea vechimii pentru intrare în magistratură la patru ani, se va crea o lipsă acută de personal în instanţe şi practic nu se vor putea judeca cauzele cetăţenilor români".
 
"În cazul în care Parlamentul nu votează proiectul de lege iniţiat de PNL privind abrogarea recursului compensatoriu, vom include în proiectul de lege pe care ne vom angaja răspunderea şi abrogarea recursului compensatoriu", a spus Orban.
 
El a adăugat că a doua solicitare formulată către Biroul Politic Naţional este cea legată de abrogarea sau modificarea celor mai multe prevederi ale OUG 114.
 
"Din păcate, vedem că la nivelul Parlamentului dezbaterile care se poartă în jurul Ordonanţei 114 nu se duc în direcţia pe care ne-o dorim. Aici repet, aşa pe scurt, că obiectivul nostru este acela de a anula prevederile legate de domeniul energiei, taxarea în domeniul energiei, de asemenea plafonarea preţului la care vând producătorii energia electrică şi gazul natural către consumatorii casnici. De asemenea, prevederile legate de supraimpozitarea sectorului financiar - bancar, de asemenea obiectivul nostru îl reprezintă abrogarea suprataxării în domeniul comunicaţiilor, abrogarea prevederilor profund nocive legate de funcţionarea pilonului II de pensii, abrogarea prevederilor legate de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, fantomaticul Fond de Dezvoltare şi Investiţii care a inventat existenţa unor bani care în realitate sunt doar pe hârtie şi nicidecum nu există în buget pentru a da o formă de mită către primari PSD a căror implicare în campania pentru alegerile prezidenţiale a fost urmărită de fostul guvern Dăncilă", a susţinut Orban.
 
El a adăugat că sunt şi alte prevederi pe care doreşte să le abroge din cuprinsul Ordonanţei 114.
 
"Spun din capul locului că nu vom afecta prevederile legate de sectorul de construcţii pentru că din păcate a abroga aceste prevederi ar duce la distrugerea domeniului construcţiilor pentru că toate companiile din domeniul construcţiilor au schimba practic contractele de muncă în baza Ordonanţei 114, iar dacă am reveni la sistemul anterior legat de salariul minim şi legat de sistemul de impozitare am trimite în faliment foarte multe firme din domeniul construcţiilor, ceea ce nu ne dorim, noi dorim dezvoltarea sectorului de construcţii pentru că atunci când vom da drumul la toate lucrările care sunt finanţate din fonduri europene în cursul anului viitor, vom avea nevoie de un surplus de forţă de muncă de cel putin 250.000 de angajaţi în plus", a spus Orban.
 
Premierul a spus că a cerut acordul BPN, a discutat cu partenerii cărora le va prezenta forma fiecărui proiect.
 
"BPN a lăsat la latitudinea guvernului pe care îl conduc, momentul angajării răspunderii. Ce este extrem de presant este proiectul de lege din domeniul justiţiei, cel legat de prorogarea termenelor, legat de cele trei măsuri legislative incluse în legile justiţiei şi de asemenea, din punctul meu de vedere, şi a prevederilor legate de recursul compensatoriu", a afirmat el.
 
Potrivit lui Orban, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu se va deplasa pentru a avea discuţii la nivelul CEDO, "pentru a prezenta punctul de vedere al guvernului şi mai ales angajamentele pe care vrem să ni le asumăm, pentru a arăta că avem voinţa de a corecta lucrurile, iar această voinţă va fi exprimată în cursul anului viitor".
 
"Vreau să fac o precizare, abrogarea legii privind recursul compensatoriu nu înseamnă că din momentul abrogării nu mai beneficiază nimeni de prevederile legii recursului compensatoriu. Fiind sub incidenţa legii penale celei mai favorabile, abrogarea recursului compensatoriu va genera efecte doar pentru viitor, vor beneficia în continuare de prevederile fostei legi nu numai cei care se află astăzi în detenţie, ci şi cei care sunt judecaţi astăzi şi cei care au comis fapte până la momentul abrogării. Este indispensabilă abrogarea cât mai rapidă a  prevederilor legii privind recursul compensatoriu pentru că asta nu va genera efecte, repet, decât cei care urmează să comită fapte care ar putea atrage condamnarea lor de către instanţă", a precizat Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.