Liderul PNL Ludovic Orban a declarat sâmbătă la Iaşi că funcţionarii trebuie să aibă salarii mari, dar că trebuie răsplătiţi doar cei care fac performanţă, nu "fata lui Daea sau cohortele de beizadele, nepoate şi amante din instituţii".
Ludovic Orban a participat sâmbătă la Forumul Administraţiei Publice Locale, organizat de PNL la Iaşi, el afirmând în faţa câtorva sute de aleşi liberali că este de acord cu acordarea unor salarii ridicate în administraţie, dar că acest lucru trebuie făcut în funcţie de rezultate şi competenţe.
"Funcţionarii trebuie plătiţi mai bine. Dar nu sunt de acord să o plătim mai bine pe fata lui Daea sau să plătim cohortele de beizadele, nepoate şi amante care au fost băgaţi în administraţie de PSD. Sunt de acord să plătim mai bine administraţia, dar întâi trebuie făcută curăţenie în administraţie. Să-i plătim pe cei care fac performanţă şi au rezultate, nu pe toţi politrucii care au fost băgaţi în administraţie de PSD şi care sunt ţinuţi pe relaţii politice şi pe şmecherii”, a spus Ludovic Orban.
Şeful PNL consideră că administraţia trebuie restructurată şi că nu putem rămâne cu un guvern stufos, care să aibă 30 de ministere.
„Nu mai putem sta cu 30 de ministere, cu sute de agenţii, oficii şi autorităţi pe care uneori nu le cunosc nici miniştrii. Nu sunt de acord să mai avem servicii deconcentrate care taie frunze la câini şi în care sunt plătiţi funcţionari fără rezultate şi competenţe în viaţa de zi cu zi. Vă dau exemplul inspectoratelor şcolare. În nici o ţară europeană nu există modelul inspectoratelor şcolare. Este un model sovietic, iar noi suntem printre ultimii care mai aplicăm acest model care este folosit pentru politizarea învăţământului. Autorităţile locale trebuie să ia deciziile, comitetele de părinţii să fie implicate, elevii să participe şi ei la deciziile care se iau în şcoală”, a mai spus Orban.
Liderul liberalilor s-a referit şi la numărul mare de asistaţi social care există în România, el spunând că PNL nu trebuie să se lupte cu aceşti oameni, ci cu cei care i-au generat şi care profită de slăbiciunile lor numai pentru a câştiga capital politic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.