Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a ţinut, sâmbătă seară, la PNL Sălaj, un discurs presărat cu citate din cântecele lui Dinu Iancu Sălăjanu, el făcând referire la situaţia sa din partid, la sacrificiile pe care le-a făcut de când a intrat în politică şi la importanţa pe care o au în politică ”oamenii simpli”. „Trebuie să ne petrecem fiecare clipă , să ne consumăm energia pentru a face bine celor din jurul nostru. (...) Vă aştept pe 25 septembrie să luaţi decizia cu mintea dumneavoastră, pe baza propriei evaluări. Astăzi pe scenă sunt foarte mulţi care vă îndeamnă să votaţi un anumit lucru, dar eu cred că dumneavoastră ştiţi cel mai bine pe cine să votaţi în 25 septembrie”, le-a mai transmis Orban colegilor din PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Orban a mai mărturisit sâmbătă seară, în discursul ţinut la alegerile interne din PNL Sălaj, că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, este cântăreţul său preferat de muzică populară şi că îi cunoaşte aproape întreg repertoriul.
Discursul ţinut de liderul liberal a fost presărat cu citate din cântecele lui Iancu-Sălăjanu: „Aşa-s mâncat de străini. Domnul Dinu Iancu Sălăjanu le înţelege pe toate. E un cântec foarte frumos! De când am îmbrăcat haina liberală m-am bătut cu toţi adversarii PNL şi nu m-a iubit aproape nimeni în afara PNL. Sper să rămână doar aşa: aşa-s mâncat de străini, nu de prieteni. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a subliniat că oamenii sunt cei mai importanţi în politică.
„De când am îmbrăcat haina liberală, am făcut politică umblând în toată ţara. Poate nu mă credeţi dar am călcat cu piciorul în peste 2000 de localităţi din România în cei 30 de ani de activitate politică liberală. Aşa am înţeles să fac politică, pentru că politica este despre oameni şi, dacă nu comunici cu oamenii, dacă nu cauţi să îi înţelegi, să le cunoşti problemele, să-ţi dai seama ce trebuie să faci pentru ei, de multe ori iei decizii în orb, care de cele mai multe ori în loc să producă efecte favorabile pentru oameni produc efecte defavorabile. Un om politic care pierde legătura ci pământul, cu baza, mai devreme sau mai târziu este condamnat să eşueze, iar în 31 de ani am rămas permanent în contact cu oamenii simplu, cu oamenii obişnuiţi cu militanţii PNL (...) pentru a şti cu adevărat ce este nevoie şi ce se poate face bun pentru ei”,  a mai afirmat preşedintele liberal.
Orban a vorbit şi despre lucrurile la care a renunţa în favoarea politicii.
„De multe ori am renunţat la evenimente de familie numai pentru a răspunde unei invitaţii care era făcută de un coleg de-al meu: fie ziua unei comune, fie o campanie electorală fie multe alte lucruri”, a adăugat Orban.
Preşedintele PNL a transmis şi un mesaj despre alegerile din 25 septembrie, din interiorul PNL. 
„Trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, trebuie să ne iubim, trebuie să ne respectă, trebuie de fiecare dată când avem posibilitatea să facem ceva bun pentru semenul nostru să-l facem pentru că, la urma urmei, politica despre asta este: să ai capacitatea de a face bine, viaţa e atât de scurtă încât nu putem să ne pierdem vremea în rivalităţi, în ranchiuni, în planuri de răzbunare, în tot felul de răutăţi, în tot felul de... să nu le spun în niciun fel. Trebuie să ne petrecem fiecare clipă , să ne consumăm energia pentru a face bine celor din jurul nostru. (...) Vă aştept pe 25 septembrie să luaţi decizia cu mintea dumneavoastră, pe baza propriei evaluări. Astăzi pe scenă sunt foarte mulţi care vă îndeamnă să votaţi un anumit lucru, dar eu cred că dumneavoastră ştiţi cel mai bine pe cine să votaţi în 25 septembrie”, le-a mai transmis Orban colegilor din PNL. 
Reacţia preşedintelui PNL vine după ce mai mulţi vorbitori lideri liberali care au luat cuvântul la conferinţa de alegeri a PNL Sălaj, şi-au exprimat susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al PNL.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.