Ludovic Orban a afirmat, referitor la şansele să treacă moţiunea de cenzură a PSD, că „cine seamănă vânt, culege furtună”, iar criza politică a fost declanşată de Florin Cîţu, cu acordul preşedintelui Klaus Iohannis, iar aceasta „a aruncat România în aer”. El a adăugat că soluţia pe care o propune este refacerea coaliţiei de guvernare.
„Cine seamănă vânt, culege furtună. Am văzut numai o decizie, că dacă USR PLUS nu îşi retrage moţiunea sau retrage moţiunea de cenzură nu va mai fi considerat partener de guvernare, o prostie mi mare rar putea să fie decisă, în condiţiile în care poziţia mea e că singura soluţie onorabilă, benefică pentru România este refacerea coaliţiei. Această soluţie este la îndemâna forţelor politice. Noi am construit după alegeri o coaliţie care asigura o majoritate confortabilă care dacă era stabilă putea să evite ajungerea într-o situaţie de criză, o criză politică declanşată de Cîţu, cu acordul preşedintelui, a aruncat România în aer şi în momentul de faţă România se găseşte aproape lipsită de instituţii care să facă faţă provocărilor românilor”, a explicat Ludovic Orban, joi la Parlament.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.